duminică, 19 ianuarie 2014

Dac-ar fi sa vii

Coplesitor de trist e-n jur,
Totul pare-a fi obscur,
Fete-ntunecate, monotone,
Totul in jur e plin de clone.

Tu dac-ar fi sa vii, putin,
Sa-mi fericesti al meu destin,
Sa ma retragi din calomnie,
Sa fii al meu pe o vecie...
Ti-as da in schimb a mea suflare,
Al meu chip, indurerare...


joi, 14 noiembrie 2013

my beautiful one

Mainile noastre se potrivesc perfect. Doamne, n-am  mai vazut niciodata asa maini perfecte!
Fiecare sectiune din pielea mea e dependenta de a ta.
Stii? Niciodata nu am scris despre tine, dar tu meriti cel mai mult! Ai o multime de imperfectiuni, dar oricum esti ideal pentru ca ma iubesti in cel mai frumos mod.
Dulceata buzelor tale e incomparabila, iar tandretea ta e unicala. Stii exact cum sa te comporti cu mine, deseori  te consideri vinovat si nechibzuit, dar crede-ma, asa trebuie sa fie, pentru ca asa e sublim.
Zambim zgomotos, jucam teatru in fata altora, ne iubim nebuneste, suntem cei mai mari fricosi, suntem cea mai ciudata si cea mai fericita pereche din univers.
Dac-ar fi sa aleg una dintre cele mai frumoase flori din lume, te-as alege pe tine. Esti cel mai ciudat sort de floare care si-a prins radacini si creste in inima mea.
Esti in stare sa dai ultimul banut ca sa vezi cum imi rasare un zambet molipsitor pe buze. Ai un suflet insuportabil de bun care ma face sa radiez.

joi, 1 noiembrie 2012

Mama


Să ştii, mă simt atât de prost când mă întrebi dacă te iubesc şi mă simt şi mai josnic atunci când îmi zici că nu te iubesc, ştiu că o zici în glumă, dar în acele momente dau târcoale toate amintirile, nu cele mai bune, mă simt vinovată că nu îţi mărturisesc zi de zi ceea ce meriţi să auzi, că uneori îs preocupată cu nimicuri şi uit de lucrurile cu adevărat importante, cum ar fi să îţi reamintesc cât de frumoasă eşti sau cât de mult te iubesc.
Ştii ce ador cel mai mult în această lume? Acele seri când e frig, iar tu vii lângă mine şi mă îmbrăţişezi, adormind în braţele tale, iubesc când mă trezesc în timpul nopţii şi te am alături, te sărut pe frunte, adormind cu zâmbetul pe buze, mă simt în siguranţă şi îmi dau seama că cât timp eşti lângă mine, viaţa e cu adevărat frumoasă!





îți sărut inima cu jale,
căci viața te-a pus la o nenumărată încercare,
îți sărut mână cu un profund respect,
știind că ești idealul meu cel mai de preț.

îți sărut obrazul ca o petală la fel de fin,
să știi, mereu sufletul am să ți-l alin,
mi-aș da toată viața în schimbul zâmbetului tău,
pentru mine ești cel dintâiul Dumnezeu.

poate prea rar îți spun acel ”te iubesc”
uneori mângâierile ți le ocolesc,
dar să fii sigură de ceva,
pe an ce trece iubirea pe care ți-o port o voi accentua.

ia-mă de mână cum făceai atunci
și hai să alergăm voios prin lunci,
vreau mereu să te văd veselă, plină de viață,
să mă trezești cu un zâmbet în fiecare dimineață.


La mulți ani scumpa mea făptură!
La mulți ani, mămică!





miercuri, 31 octombrie 2012

strange


Clădiri înalte, mașini cât mai luxoase, tehnică cât mai performantă, copii dezvoltați prea repede, oameni falși, sentimente uitate, invidie cu duiumul - nu, asta nu-i pentru mine.

Eu m-aș pierde undeva prin evul mediu, pe o perioadă de timp. Acolo unde ai posibilitatea să te plimbi într-o trăsură trasă de 4 cai negri, să ivesc capul acoperit de o pălărie sau cu un păr ridicat sus prin care se pierd niște pene de-o simplitate neobișnuită, să ivesc capul pe ferestruică, să mă bucur de-un aer curat, de-o verdeață infinită în care se ascunde o splendită frumusețe. M-aș ocupa de-o grădină cu flori, aș merge mai des la biserică, aș fi un vizitator permanent al teatrului, aș lectura într-o liniște amorțitoare pe-un câmp cu o iarbă deasă.


Sau eu nu-s normală, sau lumea a luat-o cu totul razna. Nu mă simt bine unde mă aflu, pe ce principii merge lumea.

Cum zicea și Megan Fox: "Trăim într-o societate unde să-ți pierzi telefonul e mai grav decât să-ți pierzi virginitatea. "
Văzut la stiri că un copil de 11 ani a căzut în comă alcoolică, că alta de 13 ani a născut, ce rezultă din asta? Ne ducem naibii toți, dezvoltarea societăţii duce la degradare.

Nu-mi place *naglastea din ziua de azi, îmi vine să le arunc cu sare în ochi celor care au tupeul să se implice în viața și lucrurile mele.

Nu mă atinge, nu-mi atinge ce-i al meu, cum poți să faci asta fără voie?



luni, 11 iunie 2012

fum.


gust amar, mâini tremurând.

totul se rezumă la o nuanță alb-negru. aprind o țigară crezând c-o să se contopească  teribilul gust amar din gât. trag cu putere, cu poftă. mi-a fost dor. ațintesc privirea într-un  punct anume. mă cufund în gânduri. gânduri profunde care mă fac să mai trag, trag cu gust nebun. simt cum trece fumul prin trahee, fiecare mm. încerc să fugăresc privirea de la acel blestemat punct. lăcrimează ochii.


joi, 17 mai 2012

Turn off the Violence


Iaca este o chestie care eu chiar n-o înțeleg.
 n-o înțeleg pe chioamba care rabdă toate înjurăturile scuipate de ”bărbatso” și de-ar fi doar asta, culmea e că mai dă în ea. nu cum băi retardatule să dai în femeia care ți-a făcut copii și te hrănește, îți spală și te așteaptă acasă?!
nu dau vina pe el, da știi de ce? pentru că tu ești proastă că răbzi toate astea, n-ai respect față de tine, ți-a murit demnitatea. pentru că îl iubești? hai lasă-mă de rog io. să văd eu că dă în copiii mei sau ridică mâna la mine,  îi dau foc, da oricum scap de el.
știu că judec drastic, dar pentru mine nu se acceptă asta și nu găsesc nici-o scuză ca să lași să dea în tine.
și culmea e că sunt fetișoare tinere, nu mai vorbesc de măritat sau copii, fete care înghit toată umilința asta. ține minte, dacă a dat în tine, nu e singura dată!
 vine cu un buchet de laleli ori trandașiri, spune două cuvinte chioare și tu te înmoi ca prosta și îl ierți? iartă, data viitoare poate ajungi prin spital.
și nu draga mea, nu te bate pentru că te iubește, te bate pentru că ești ca un obiect pentru el, o proprietate, și nu-l doare nici în fes de ce simți,
și mi-e milă de voi, nu vi-e milă vouă de voi înșivă, da mie mi-e milă, mi-e milă pentru că nu sunteți informate, sau naiba știe ce vă împiedică să vorbiți! dacă te atinge cu altceva decât o floare, bagă-l în pușcărie.
sau la urma urmei, te rog eu, ia-ți lucrurile și fugi, fugi unde te duc ochii, nu îți bate joc de tine!

vineri, 11 mai 2012

Bărbatul ideal


De câte ori mi s-a dat întrebarea despre bărbatul ideal, de atâtea ori nu puteam răspunde, să fie mai înalt ca mine, frumos și iubitor? Pffff, prea băbesc spus.
Făcuși un test zilele astea și am descoperit ceva nou, mi-am dat seama de câteva lucruri. N-am vrut niciodată anume un blond cu ochii albaștri sau un șaten cu ochii căprui, puțin contează chestiile de genu'. Eu vreau un bărbat excepțional, destul de matur (bărbatul care știe ce vrea de la viață), nu foarte liniștit (să fie fidel iubirii pentru aventuri și adrenalină, ca și mine desigur, care-o să mă scoată la 3 din casă și care o să se ofere să sară cu parașuta alături de mine), mai pe scurt un adult care are cu ”ce” (putere, mijloace), care vrea mai mult ca ceilalți. Să dețină simțul umorului în sânge, dar serios când e nevoie. Bărbatul care ar vedea în mine poate ce nu văd ceilalți, care s-ar hrăni cu privirile mele.
Vreau genul de bărbat pentru care aș fi gata să renunț la multe,  dar care nu mi-ar cere-o niciodată.
Să mă lase să fiu eu, să mă lase să plâng când simt nevoia, să țip și să dansez tot când simt nevoia, fără a mă privi ciudat.
Genul de bărbat cu care m-aș simți în siguranță chiar și atunci când anunță sfârșitul lumii, care știe să găsească un echilibru între timpul petrecut cu mine și cel cu prietenii. Trebuie să spună tot ce vrea el să spună, adică să fie sincer. Şi dacă tot ce vrea să spună este măcar 50% din ce vreau să aud, atunci este perfect!

joi, 26 aprilie 2012

Originalitate


Ce observ eu tot mai des, e lipsa originalității. Toți se străduie din răsputeri să pară cei care de fapt nu-s. Par atât de banali când îi privești de la o parte. Dau din coate ca să fie pe placul tuturor. Și mint și zâmbesc fals. Și îi văd cum stau ca moliile, se lingușesc pe lângă cei pe care aseară îi făceau în toate felurile și îi considerau cică ”dușmani de clasă”.
Pretind că le plac unele chestii de care n-au habar de fapt. Fac lucruri care nu le suportă ca să pară ”clasnîie” în fața ”drujilor”. Și folosesc un vocabular mizerabil pentru a părea de gașcă, sau și mai bine, bagă țigara în bot și-i dă cu alcoolul, nu că vor, da că așa fac drujii. Și în așa mod se confundă rău de tot, nu se mai dezmeticesc cine-s ei de fapt. Pentru că-s căscați. Niciodată nu vei fi pe placul tuturor, acceptă asta!
A uitat lumea ce înseamnă de fapt frumosul. A uitat de teatru, balet, muzeu, cinema.  A uitat acel sentiment când stai în parc hrănind porumbeii cu bucățele de pâine. Când stai pe malul unui lac cu picioarele ușor lăsate-n apă în timp ce te mângâie soarele. A uitat a face un bine, să ajute un bătrân, cel mai simplu posibil,  să ofere locul în transportul public. Mocnesc în mine și îmi vine să-i sar în cap celui care stă pe scaun, cu căștile ”băgate” în urechi, cu muzica care răsună toată rutiera și îi ia mințile și stă lângă el o bătrânică vai de capul ei sărmana și se incomodează să ceară locul, dar derbedeul de pe scaun de incomodare n-a auzit. Și nu poți să-i faci nimic. Avem democrație în țară.

N-am apucat vremurile când era ”altfel” și n-am prea simțit trecerea asta, dar nu-mi place unde mă aflu, nu-mi place atmosfera și mă sufocă oamenii din jur. Vreau oamenii de atunci, pentru că îi cred mai originali. Toți acum se cred mari de la o vârstă când de fapt de regulă se joacă încă. Și te privesc straniu și strâmbă nasul când le spui că vreai să te faci de cap mâncând vată de zahăr, că vrei să alergi pe câmp și să  zâmbești zgomotos.


miercuri, 25 aprilie 2012

scared.


Vreau sănătate acum. Sănătate multă, de aia bună. Nu știu de ce până acum tot ce ținea de mine mă interesa mai puțin. Tot ce făceam pentru alții și tot ce credeau alții despre mine era mult mai important. Am devenit mai egoistă, sau nu, mai realistă, mai matură.
Atât de multe probleme în ultimul timp, și sănătatea, ah sănătatea. Mă simt slabă, mult prea slăbită. Și cui îi pasă? Surprizăăăă - nimănui, fato! Nici chiar așa, hai să bag un ”aproape” nimănui.
Am nevoie de persoane adevărate. Am nevoie. Dar nu vreau să accept. Și e greu.

Mi s-a luat de atâta fățărnicie, îmi stă în gât și simt c-o să scuip. Toți îți vor binele, dar când ai șansa să fii cât de cât fericit, sigur că nu uită de tine, sar încearcând să te dezică de ea.
Băi, da nu vi-e silă de voi? Nu v-ați săturat?
 Mi-e silă de toate măștile astea ieftine. Mi-e silă de vorbe false și priviri amenințătoare. Mi-e silă de oameni, pentru că au renunțat la sentimentele lor adevărate pentru niște măști, niște banale măști. Și cel mai trist e că lumea începe să-ți iubească masca, neștiindu-ți sufletul.
Uneori mă las amegită de acele măști. Și doare. Fac prostia și atârn și eu una, și mă urăsc pentru asta.

Stau prost și cu starea sufletească. Mă simt vinovată. Mă simt vinovată pentru că vreau fericire.
Mi-e frică să mă îndrăgostesc.
Par nesuferită. Ignor cum pot, pentru că cred că așa e mai bine. Of, pe cine mint? Pentru că mi-e frică. Vreau să țip. Să mă zbat și să evadez. Sunt cuprinsă de temeri.



vineri, 20 aprilie 2012

*


Stiu ca ma iubesti. Esti dependent de mine, iar fiecare parte a corpului tau imi simte lipsa. Da, stiu, dar nu inseamna ca asta iti da dreptul sa stai si sa privesti ca un fraier cum ma pierzi definitiv,  nu astepta nimic din partea mea, am luptat prea mult odata. Esti un neghiob egoist si mandru care asteapta sa-i cada din pod, defapt eu sa cad din pod, fara ca sa faci nimic, si te iubesc bre, te iubesc, nu stiu de ce si pentru ce, da te iubesc. N-o sa ascund asta. Si nici n-o sa ascund ca dupa despartire am facut tot posibilul sa gasesc pe cineva ca sa alung durerea, da mi-am dat o palma si mi-am revenit. Nu e genul meu sa umblu disperata dupa baieti. Alegere am, doar ca cheful lipseste. Sunt eu asa un gen de persoana, lupta pentru ceva, iar cand primeste, se satura si lasa.
Ma iubesti in felul tau si nu vreau sa te judec pentru asta, la urma urmei cine-s naiba eu s-o fac?
Iubirea mea stiu ca e ascunsa acolo, in intuneric si intre spini. Dar asa, asa mai pe la suprafata simt indiferenta, nu mai stiu daca te vreau inapoi. Pentru ca mi s-a luat deja de toata chestia asta care se-ntampla intre noi. Sa fie oare o iubire imposibila? Ori sa fie oare in general iubire? Naiba stie, ca eu la sigur nu.
Hai citeste si casca gura, pentru ca am zis asa de deschis ca te iubesc dupa ce am hotarat sa ne despartim? Da stii care-i chestia? Nu regret ca s-a sfarsit.


vineri, 13 aprilie 2012

Fericire


”Progresăm și uităm să fim fericiți,
Îngropăm bucurii într-o mare de biți,
Nu te mai poți ascunde, ești mult prea conectat,
Nu mai poți să fii singur, ești identificat,
Nu mai poți să refuzi, nu te lasă să crezi,
Te învață să-ți cauți iubirea pe net.
Viața este viteză, nu mai poți să te-oprești,
Te strivesc cei din urmă dacă încetinești,
Cineva să oprească invazia de biți,
Cineva să ne facă din nou fericiți.

Fericire-i când iarba apare,
Fericire-i când raza de soare
Intra-n cort și îți mângâie fața, 
Aeru-i sărat…

Fericire-i o sticlă de vin,
Fericire e cerul senin
Într-o zi-n care-ai hotărât
Să alergi pe câmp.

Fericire-i când puiul de om
Vrea în brate și moare de somn,
Fericire-i când frunzele cad 
La un picnic în parc.

Fericire-i când îți amintești
Cât de fericit ești când iubești,
Fericire-i când dormi tu la ea,
Chiar pe canapea…

Fericire e când tatăl tău
Te invită la el în birou
Și deschide o sticlă de bere, 
Prima bere din viața ta.

Fericiți…
Fericiți…”

Lovește-mi tâmpla c-o palmă de fericire, izbește-mă de-un zid de plăcere, rupe-mi tristețea de pe mine, smulge-mi pesimismul care mă roade la oase, zguduie-mi lumea posomorâtă, țipă la mine cu vorbe frumoase. Debarasează-mă de această nepăsare, de acest sentiment ipocrit.
Violează-mi intimitatea, acum îți permit, n-o să arunc cu pumni și vorbe grele spre tine, căci la moment intimitatea mea nu e decât un pustiu, în care persistă vânturi puternice și singurătate.
Fii cel care mă rupe de-acolo aducându-mă aici și înfigându-mă în adânca beatitudine.
Sparge frageda tăcere și șterge praful de pe sufletul meu. Aruncă tot ce-i putred și unge-l cu glazură de fericire.
Înțeapă-mi chipul cu ”firicele” de soare, apoi stropește-mă cu picături de ploaie.
Împrospăteză-mi pofta de-a visa, aruncă-mă-n dorința de-a simți din nou.
Bate-ți joc de tot ce-mi face rău, apoi când mă vezi cu chipul luminat, strânge-mă-n brațe cum n-ai mai făcut-o niciodată, pupă-mă de-a mărunțelul știind că sufletul și trupul proaspăt îți aparține.


joi, 12 aprilie 2012

al..e


recunosc c-am căutat singurătatea
disperată și-nsecată,
ca acum când am dat de ea,
m-a copleșit si începe a mă speria.

nu caut prieteni pentru a-i pierde din nou,
sau să-i am privindu-i ca un tablou,
s-aștept momentul când vor greși
și eu neașteptând , îi voi părăsi.


nu încerca să-nțelegi
și mie mi-e greu,
doar nu îndrăzni să te bagi în viața mea,
sau dacă vrei, riscă, poate te voi accepta.


duminică, 4 martie 2012

Şi sunt zile


Şi sunt zile când stau şi-ncerc
Să-mi înţeleg rostul în acest univers,
În această lume de frâu lipsită
Care pare a fi imposibil trăită.

Şi sunt zile când să pot aş vrea,
Să lupt doar pentru a câştiga,
Să iubesc doar pentru respect
Şi s-aleg doar tot ce-i drept.

Sunt zile când vreau aer otrăvit,
Când vreau un loc pustiit,
Fără amărăciune, încredere sau nepăsare,
O lume simplă, fără controlare.

Dar sunt şi acele zile însemnate,
Când am acele sentimente ciudate,
Când zâmbesc din simplă plăcere,
Sperând la dragoste, mângâiere.

Pentru că na,
Suntem nesătuli de tot ce-i plăcut,
Însetaţi de tot ce-i căutat
Îmbolnăviţi de tot ce-i otrăvit.

Sunt zile când sufletul ţipă
De durere şi disperare,
Deşi e insuportabil şi doare,
Îţi atârni o mască de nepăsare.

Vor fi zile când vei trage viaţa la piept,
Vei deveni chiar înţelept,
Dar va fi tâtziu, probabil,
Pentru că destinul nu ni-e convenabil.

duminică, 19 februarie 2012

I'll be okay!


Sunt secată de inspiraţie, scriu şi şterg.

Nu ştiu cum să încep, de la ce să încep. De la faptul că n-am vrut să se termine aşa? O ştii. 

Promite-mi că o să ai grijă de tine, că o să fii fericit, chiar dacă nu cu mine . . .
Iar eu la rândul meu o să încerc să fiu maladeaţă cum am fost până acum, optimista care vede doar partea bună, o să pretind că aşa e mai bine pentru ambii.

Azi e 19, dar promit că de azi înainte o să petrec ziua asta ca orice zi obişnuită a lunii, n-o să mă mai chinui cu amintiri care mă scurg de lacrimi.

N-o să mai tresar de fiecare dată când aud telefonul sau skype-ul.

N-o să adorm imaginându-mi că eşti lângă mine şi n-o să mă trezesc tot cu tine în gând.

N-o să aştept acele vineri cu aşa o nerăbdare (când trebuia să ne revedem).

N-o să mai cred niciodată în acele 2 cuvinte care mă înnebuneau de fericire.

N-o să-mi distrugi ziua de 24, cum ai făcut-o şi anul trecut, n-o să-mi petrec ziua de naştere cu umenii încărcaţi de tristeţe şi zâmbete false.

N-o să mai refuz invitaţiile la distracţii,  pentru că mă incomoda distracţia fără tine, dar promit că n-o să beau, de fumat nici vorbă, o să fiu cum ai vrut tu mereu.

N-o să mai plâng până la dureri de inimă, cap şi ochi.

N-o să dau dovadă de pic de tristeţe când o să-ţi revăd chipul.

N-o să mai pup raţa şi n-am s-o bat la fund înainte de somn, pentru că după o ceartă între noi, mereu sărmana îşi primea bătaia dar şi mângâierile, pentru că sălbatica mea imaginaţie mă făcea să cred că ea eşti defapt tu.

N-o să mai am acele zile nemâncate şi nopţi nedormite.

N-o să te am pe tine în faţă când o să-l privesc pe altul,  n-o să-i resping de toţi, pentru că mereu ţi-am fost fidelă.

N-o să-ţi urmăresc profilurile, n-o să fiu geloasă şi n-o să aştept atenţie, promit.

N-o să recitesc mesajele drăgostoase şi n-o să reprivesc puţinele poze, dar nu promit că le şterg.

N-o să-mi mai reamintesc acele şoapte care mă făceau specială.

N-o să mai stau în casă ducându-ţi dorul pe umeri, o să râd şi o să-mi fac câţi mai mulţi prieteni.

N-o să-mi mai amintesc de nebuniile făcute împreună, n-o să-ţi mai simt buzele moi, pielea fină şi privirea cu care mâ mângâiai.

N-o să te mai aştept sperând, voi trece peste, pentru că toţi cred în mine.

N-o să-mi reamintesc de noi când o să urc pe patine.

N-o să mai fac proasta greşeală să te primesc înapoi şi să-mi răscoleşti din nou toate sentimentele.

N-o să mai regret deciziile luate şi cuvintele nespuse.

repet: să nu mă cauţi în altele, pentru că nu-s acolo, am fost aici, a ta...am fost.

"Ai grijă de tine să nu se intâmple ceva,

Totul va fi bine, sigur va fi bine,
Vei vedea..."




sâmbătă, 11 februarie 2012

#2

-lasă-mă!

-vrei asta?

-da...

-de ce minți?

-pentru că mi-e frică.

-frică de ce?

-de mine.

-ai băut cam mult.

-mi-e frică de mine pentru că zic și fac ce n-ar trebui.

-vom trece împreună și peste asta, mă auzi? împreună.

-nu te-ai săturat?

-uneori ești nesuferită, dar ești a mea.

-te iubește nesuferita!

-știu.

-și încă ce mai știi?

-că acum trebuie să dormim.


vineri, 10 februarie 2012

tăcere


s-aștept încerc

să văd aș vrea 

să pot să cred

în tot ce văd

să strig în glas

să țip în urmă

să plâng

cu lacrimi de furtună

doresc apoi

frânturi de soare 

pe chip, pe buze

o lumină

strânse sentimente

în bobină


si râd și țip

și fug și sar

înnebunită-n plăcere

alintată-n mângâiere

veninul curge prin artere

a-nțelege nu-ncerca

doar dormi în dreapta mea

joi, 9 februarie 2012

fost-am



ceea ce-ți place fii
nu încerca să te schimbi
fii mândru, așa cum vrei
nu cum vor toți cei 
nu voi mai fi ca ei
ai umerii grei?

vorbit-am aiurea crezi?
nu e așa cum vezi
renunț la tot ce vreau
pentru tot ce este
nu din nepuntință
din bunăvoință

te las să fii nesuferit
rămâi unde ești
asta îți dorești
accepți ce zis-am eu?
dar să te anunț aș vrea
atunci lasă-mă
în lumea mea

pentru schimbarea-mi
care eu o vreau
nevoie nu e de supraveghere
ci de tăcere
de multă tăcere 
și mângâiere
e greu și pentru mine
am nevoie de-a mă susține

nu poți?
nu mai cer
și doar te rog
dispari acum și lasă
îndrăznit-am să te sufoc?
am fost atât de nemiloasă?


o să-nțelegi
ar trebui odată



duminică, 5 februarie 2012

Blând angajament al inimii


”Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile, nici să-ţi măsori cuvintele.” 
Dinah Craik


Pretind că îmi place singurătatea, deși au fost momente când mă simțeam sufocată de ea. Cât de mult nu mi-ar plăcea, știu și recunosc că fără prieteni nu aș putea exista, am impresia uneori că sunt prea sociabilă, dacă nu vorbesc, am nevoia măcar să ascult pe cineva.

Nu-s mulți, chiar foarte puțini, e adevărat că cu cât creștem se răresc prietenii, până putem ajunge chiar la 1, la mine nu e unu, dar e pe-aproape.Ajung la concluzia că cum se scurge fiecare firișor de nisip din clepsidră, la fel de repede se pierd și prietenii în umbră.
Am pierdut prieteni pe care îi credeam foarte apropiați, mă dedicam cu tot sufletulul prieteniei, dar totul s-a spulberat, a fost sufltată de vânt. Nu știu de ce la pierderea unor prietenii nu am suferit și dacă mă întreb de ce, ar fi prostesc, dacă nu, ar fi neclar.
Nu vreau și nici nu încerc să mă justific în fața prieteniilor pierdute, doar mi-e dor, mi-e foarte dor de unele momente, de unele sentimente când eram cu anumite persoane, dar cel mai important e că nu regret,am simțit remușcări în anumite momente, dar le trec cu privirea, pentru că mă consum prea mult la fiecare nereușită.

Prieten nu ți-e acela care te laudă la fiecare prostie, sau acel care te întrerupe din destăinuirea ta sufletească pentru a-ți spune cât de fine a fost episoul din serialul de aseară.

Am învățat un lucru foarte important, există prietenie la distanță, se contopesc sufletele, chiar dacă nu se ating trupurile. Probabil să auzit de la altcineva, nu credeam, dar trec singură prin această încercare de 3 ani și pot să zic că cu fiecare an prietena prosperă.

Din suflet către suflet
Vreau să vă mulțumesc tuturor, celor care au plâns cu mine, care s-au bucurat pentru mine, sau celor care m-au trădat, fiecare a-ți avut un loc și o importanță pentru mine. Nu uit de nimeni atât timp cât am zâmbit alături de voi, pentru că fiecare amintire e tipărită în inimă.

”Prietenia este un fel de muzică: două coarde vibrează la unison, chiar dacă atingi una singură. ”
Jose Zorrilla 

sâmbătă, 4 februarie 2012

Ce-ar fi


Ce-ar fi dacă într-o zi mă vei striga
Și vei primi răspuns o liniște profundă,
Mă vei privi cu ochi și suflet disperat,
Dându-ți seama că gata, am plecat.

Ce-ar fi dacă ai încerca să dai de mine,
Să vrei să simți a mea privire,
Să-ți ceară sufletul înflăcărat
Atingere și sărut neîncetat.

Ce-ar fi dacă m-ai privi în ochi
Și n-ai vedea nimic, nici dorință,
Nici dragoste și nici suferință,
Nici ură, nici pasiune, nici credință.

E o iubire pretenționasă și neastâmpărată,
Care nu se calmează, dar nici nu mă lasă,
Dacă am fi fericiți si timpul ar încremeni,
Oare ce-ar fi?

marți, 31 ianuarie 2012

1 anișor!

Micuțul meu a ajuns la un anișor, în această zi cu un an în urmă am zis să-mi fac și eu un blog (nu, mai apoi a devenit o modă) am zis să încerc, nu eram în toane bune și simțeam că am nevoia să mă destăinui.

Și uite că mi-a devenit atât de drag, când simt că mi-e greu, sau când mi-e prea bine ) mă strecor aici unde mi-am creat o lume a mea, una perfectă.

Nu vreau să zic multe, dar am ținut numaidecât să nu uit ziua asta, căci ea la rândul ei a adus o schimbare în viața mea, una plăcută!

Țin să le mulțumesc tuturor celor care mă urmăresc, chiar dacă nu acesta e scopul principal, cât mai mulți vizitatori, dar oricum e plăcut!

Deci, cum se zice, La mulți ani! Defapt mulți ani imaginației mele :))

La mai mult și la mai mare! 

duminică, 22 ianuarie 2012

Sensul vieții



 Defapt viața-i a naibii de frumoasă
Pentru cei care știu s-o trăiască,
Nu, n-am zis că-i ușoară,
Ar fi o atmosferă chiar banală.

Fiți mai simpli, mai lipsiți de griji,
La urma urmei mai optimiști,
Dacă predomină pesimismul în sufletul tău,
Sincer, chiar îmi pare pentru tine rău!

Ai casă, soare, tot ce-i necesar,
Dacă vrei bani, de viața n-ai habar,
Nu zi că n-am dreptatea și îs prea naivă,
Doar m-am săturat de starea depresivă.

Nu sunt cea care te învață cum să trăiești,
Dar cea care-ți arată despre viață cum să gândeaști,
Fără bani și normal că n-am putea exista,
Dar tu ce vrei, ” a exista” sau de viață a te bucura?!

Pentru fericire, suflet împlinit și pace,
Uneori tre să faci și ce îți displace,
Pentru o astfel de ambianță sufletească
Tre să existe cineva în suflet să ți se-adâncească!

Astfel de persoane chiar sunt greu de găsit,
Dar zi-mi tu mine, pentru ce pe lume ai venit?
Luptă, caută ceea ce sufletul cere
Și vei înțelege că viața-i chiar o plăcere!

vineri, 20 ianuarie 2012

nebunie ♥




-și dacă-ți zic că plec?
-și dacă-ți zic că nu-ți dau voie?
-deci ai nevoie de mine?
-mai mult ca niciodată!
-să nu dea Domnul să mă minți.
-prostuța mea, aș fi cel mai mizerabil om din lume.
-pentru asta te iubesc!
-pentru ce?
-pentru că știu că n-o să mă minți niciodată!
-dar tu mă iubești?
-încă mai întrebi?
-îmi place să te provoc...
-te iubesc la infinit!
-de ce?
-de ce? pentru că ești doar a mea, pentru că când sunt alături de tine nu mai am nevoie de nimic altceva.
-ești oribil...
-chiar?
-de ce mi-o zici? eu doar știu.
-răutateo, dă pup!
-și dacă nu?
-îl iau cu forța!
-da?
-nu.
-de ce?
-pentru că singură o să mi-l dai.
-uneori mi-e ciudă că mă știi atât de bine.
-vin' la mine și nu te alinta.
-îmi promiți că n-o să-mi faci rău niciodată?
-țin prea mult la tine.
-n-ai răspuns.
-promit!
-iar eu te iubesc!


marți, 3 ianuarie 2012

Rătăcită-n gânduri


Și vin uneori acele stări insuportabile
Ce mă bucură e că deseori nu sunt durabile,
Simt o oarecare dezorientare
Și citesc în toți o banală nepăsare.

Și tot de ce sufletul are nevoie atunci,
Când îl simt cum parcă cade în genunchi
El roagă, caută iubire sinceră, devotată,
Acum când are nevoie, nu amâna pe altă dată.

M-am obișnuit cu o liniște prea liniștită,
Cu o iubire prea mult dorită
Și cu multe speranțe, chiar miliarde,
Care la sfârșit sunt tot eu cea care le arde.



duminică, 1 ianuarie 2012

A muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea.


E trist și-mi vine să plâng știind că geniile mor, se nasc alții, dar niciodată nu-i pot înlocui pe ACEI.
Pretindeam că nu am un sciitor preferat, că toți scriu în felul lor și tot eu susțineam că va fi imposibil să-mi găsesc un ideal, nici nu doream, nu vroiam să mă inspir din viața nimănui. Totul până când am dat de OCTAVIAN PALER.
Nu știu ce să zic, nici nu știu de ce scriu acest post, dar simt că trebuie să o fac.
 E bătrânul meu înțelept și dârz, un ideal în viață, îmi pare extrem de rău și voi avea mereu o piatră pe suflet pentru că am dat de el atât de târziu, undeva anul trecut, am început să-i citesc creațiile, nu puteam înceta să citesc, îmi dădeau lacrimile, eram bântuită de diferite gânduri, eram dezamăgită într-un fel pentru că nu înțelesesem până atunci multe lucruri despre viață.
Mulțumesc vieții că l-a adus printre noi să ne lumineze, să ne smulgă valurile de pe gândire și simțire. Suntem bucuroși să te avem pentru totdeauna.
Cât de mult aș vrea, aș da orice ca să-i strâng mâna cu respect sau chiar să i-o sărut ca a unui sfânt.
Sunt tânără, de multe neștiutoare și îmi caut modele, unul dintre puținii care a reușit să mă impresioneze este deja mort. Se află sus printre îngeri, chiar dacă nu credea în viața de apoi.
Așa oameni nu mor niciodată, vor arde ca o flacără veșnic aprinsă în sufletele noastre.
Avem timp

avem timp pentru toate. Să dormim
să alergăm în dreapta și în stânga
să regretăm ce-am greșit și să greșim din nou
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine
avem timp să citim și să scriem
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm
avem timp să ne facem iluzii
și să răscolim prin cenușa lor mai târziu
avem timp pentru ambiții și boli
să învinovățim destinul și amănuntele
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare
avem timp să ne-alungăm întrebările
să amânăm răspunsurile
avem timp să sfârâmăm un vis și să-l reinventăm
avem timp să ne facem prieteni și să-i pierdem
avem timp să primim lecții și să le uităm dupa aceea
avem timp să primim daruri și să nu le înțelegem
avem timp pentru toate
nu e timp pentru puțină tandrete
când să facem și asta, murim.

miercuri, 21 decembrie 2011

[și] nu cer mult


Aș vrea o zi lipsită de certuri, nemulțumiri,
...și acre amăgiri.
Plină de-armonie, farmec, sclipire
...și iubire.
Nu mă judeca că am inima plină de bătăi
...și ochii plini de tine,
Că visez să fim uniți mult timp, nu doar acum
...și că vreau dragoste cu duium.
Vreau sinceritate, perseverență
...și confidență.
Obosită moral, îngrijorată
...și tot eu mă simt agitată.

Îmi lipsește zâmbetul tău molipsitor
...și surâsul ademenitor,
Atingerea caldă, cuvântul alintător

...și iar mi-e dor.



joi, 15 decembrie 2011

”O viață de rezervă” de Jodi Picoult


Dacă vă zic că e minunată cartea, aș subaprecia-o, pentru că nu găsesc cuvinte potrivite ca să descriu ce sentimente mi-a trezit în mine, am impresia că am fost eu în locul Annei (una din principalele personaje), că am trecut și eu prin acele dezamăgiri, acele dureri, defapt am bântuit ca o fantomă prin ”pielea” tuturor personajelor și asta m-a făcut să înțeleg multe. 
Am întîlnit în această carte întrebări fără de răspuns. Sunt redate problemele vieții atât de bine, citind pur și simplu îți vine să te asezi jos și să începi a plânge pentru nedreptățile din lume, ei și, mai departe? Cine o să lupte pentru tine? 

Acest roman ne convinge că problemele nu uită de nimeni, că nu tre să ai o anumită vârstă când vine vorba de ele, ne convinge că un copil poate înfrânge probleme mature. Mi s-a conturat ideea că oricât de multe probleme nu am avea și oricât de mari, mereu avem nevoie de ajutorul, de umărul cuiva, căci singurătatea e veninul care mănâncă sufletul de viu.
Sunt descrise relațiile între surori, relațiile tată-fiică, ceea ce mie îmi lipsește. Citind, am realizat că totuși să fii în postura de soră sau frate, mai mic sau mai mare, e o responsabilitate mare.
Nu putem prevedea sau plănui tragediile care urmează să se întâmple, dar putem proteja și prețui ce și pe cine avem la moment, și astfel încercăm să fugim de unele tragedii, sau de regrete. 
Ce trebuie să știm e că în fața unui chip zâmbăreț, a unei personalități puternice, se ascunde un suflet firav, dar oamenii s-au obișnuit să fie înșelați de aparențe.
Timpul trece prea repede iar noi suntem ocupați cu multe alte lucruri pentru a observa asta și ajungem sa regretăm că nu am mușcat mai mult din fericire!
La sfârșitul cărții m-au luat lacrimile, nu pur și simplu mi-au lăcrimat ochii, dar am plâns în sensul direct, sfârșitul pur și simplu te dă gata, e o carte atât de captivantă, nu vrei și nu accepți faptul că se sfârșește.
Am privit și filmul după aceea și am rămas total dezamăgită, m-am mai convins încă o dată că filmul niciodată nu va schimba o carte bună.

Vă recomand romanul cu căldură şi vă încurajez, vă îndemn să-l citiţi. Este o lectură emoţionantă care trezește sentimente profunde şi care atinge cele mai întunecate temeri ascunse în sufletul nostru.

marți, 13 decembrie 2011

away from this world


Și chiar e imposibil la naiba să fie și la mine odată TOTUL bine? Nu-mi zi că e imposibil, pentru că nu este, iar dacă este, de ce nu poate să fie posibil? Nimic bun, nimic ce să mă bucure, nimi nou, defapt nu, mint, nou este și încă destul.
Port de 9 zile nenorocitul ăsta de gips și încă la mâna dreaptă, nu pot face nimic normal, tre să stau să număr ”muștele” la școală, nu-mi pot vopsi unghiile, să-mi spăl părul singură și nici să mă închei la pantaloni normal și plus la asta a fost pus aiurea și mă doare mâna de mama focului.
Amețesc la orice pas, parcă îmi pare că o să cad într-o zi în mijlocul drumului și o să mor la naiba. Inima o ia razna și tre să o lecuiec și pe asta ”băgând” în mine o mulțime de pastile, ochii în ultimul timp mă dor tot mai des. Mai vreți să vă zic de sănătate, cred că ajunge, că îmi amintesc toate problemele și devin agitată.
În planul dragostei? Vreau... dar el... și eu... atunci... trebuia... sau nu... dar...  âââ, pfff, mai bine trecem peste că nici nu știu ce să zic.
Prietenii, of, tot mai puțini și mai puțini, pentru ca timpul dă cărțile pe față și îți dai seama cine defapt ți-e prieten și cine e doar o prefăcătură. Rămâi dezamăgit și cui să te plângi?! Suferă consecințele, rabdă durerile de cap și lacrimile, pentru că ai avut încredere și ai depus speranțe.
Cu școala, am pomenit de ea la început, ei, o infinită plictiseală, la început mă mai bucura faptul că n-o să scriu testele semestriale, dar nu, vreau să le scriu, vreau lecții normale, mi s-a luat deja de ”odihna” asta!
Altora li se zice să-și ia ochelarii roz de pe ochi și să vadă lumea reală, dar mie? Cine îmi ia mie ochelarii ăștea negri de pe ochi că parcă s-au lipit și nu se mai deprind, sau poate defapt privesc totul așa cum este? De când naiba am devenit eu realistă? Nu că eram cu capul în nori, dar priveam partea cea bună, partea plină a paharului, și acum... dar parcă nu, dar... în fine, cred că luptându-se se combină realismul cu optimistul, prostie, prostieee, nu-mi place!!!

Vremea asta e aiurea și ea, parcă intenționat, unde e zăpada, unde e atmosfera iernii? Vreau să ningă și eu să mă arunc în omăt și să stau acolo până îngheț, să mă chinui să prind fulgii în gură în timp ce ninge, să fac îngerași în zăpadă, babă de omăt, off, de când nu am făcut toate asta, să mă dau cu sania, să mă bat cu bulgări, să simt iarna, dar defapt, defapt tot ce avem sunt niște ploi scurte care ud străzile și înmoaie pământul.

să vă fie de bine. nu mai scriu. mă enervez.

I feel like I am away from this world.

miercuri, 30 noiembrie 2011

It's funny how things change ^^


Și știu, știu, știuuuu, mi s-a mai zis și nu numai o dată că dispoziția, starea mea e mai schimbătoare ca vremea, la care știi ce răspund ? -”Știu” :D păi de ce să neg dacă e așa?!

Zilele astea în sufletului meu fredona o notă melancolică, pe cînd azi așa de bine mă siiiiiiimt.  Știu că acuș iar mă poate ”anina” spurcata de tristețe, dar pînă încă nu m-a ”apucat”, mă bucur de  veselia și buna dispoziție pe care o am, o merit. 
Promit că de azi o să uit de depresie, știu că nu trebuie să promit pentru că oricum nu se realizează ceea ce promiți, parcă intenționat e viceversa, da o să încerc, pe bune.

E frumosă mă viața asta, doar că trebuie să știi din ce parte s-o privești. Trebuie să o înțelegi. Începeam să devin realistă, dă-o naibii, mă simt bine pe poziția de optimistă, e stilul meu, un zîmbet frumos, uneori cam trist (pentru cei care pot citi în zîmbete și în ochi), dar important că zîmbetul meu ajută multor persoane, chiar dacă nu mă simt eu bine, îi fac pe alții fericiți, și daaa, chiar îs mîndră de asta, chiar dacă n-o sa devin eu un viitor psiholog (ceea ce uneori vreau, alteori nu) dar o să fiu centrul companiei, o să fiu ca un virus care îi infectează pe toți cu bună dispoziție și poftă de viață.
Nu pot înțelege oamenii care mereu stau ca o stîncă, imposibil de mișcat, de schimbat dipsoziția, pentru că el e supărat pe viață, pentru că viața nu e așa cum vrea el. Fii realist, omule, dă la naiba din coate și fă-ți viața așa cum o vrei. Totul depinde de cum gîndești și din ce colț privești viața. Poate fi o zi proastă, două zile să nu ai dispoziție, hai la urma urmei o săptămînă, atunti zici că săptămîna sau ziua e urîtă, dar ce te legi mă de viața, că ea chiar e frumoasă?!
 Învață să privești partea plină a paharului, fii ceea ce ești, fii mîndru de ceea ce ești, fii mîndru de ceea ce ai. Oamenii nu au ce mînca, unde dormi, iar tu te superi că nu ți-ai luat blugii de la zara, dar de la coton.

Mi-e milă de oamneii care se află într-o continuă depresie, da, am și eu depresii,  e și normal, ca orice om, am și eu probleme și necazi, dar ce tre să fac ? Să mă supăr pe viață și să renunț să mai lupt ? Fericirea trebuie dobîndită, ca să o primești trebuie mai întîi să o dăruiești.

Nu totul se primește cum vreau, nici nu că aștept asta, într-o oarecare măsură nici nu vreau, eșecurile mă fac mai puternică, mai dornică de a lupta pentru fericirea mea, știind că dacă vreau cu adevărat și dacă fac ceva pentru asta, atunci numaidecît o voi primi. Oamenii invidioși, adică acei care nu au reușit nimic în viață și care te vor și pe tine la nivelul lor , să le înmulțești grupul, ei mereu te vor trage la pămînt, dar știi ce să faci ? Dă-i naibii, arată-le ce poți, fii puternic, dă tot ce e mai bun din tine, nu sta locului, nu pierde timpul, fii activ, învață, pune în acțiune, trăiește, măi, fii superior, crede în ceea ce vrei, luptă pentru scopurile tale și totul se va împlini, iar cei invidioși te vor lăsa în pace, pentru că vor vedea în tine un adversar de neînvins, hai mă, chiar eu tre să te învăț viață ? :D

E foarte mult de discutat pe așa teme, îs preferatele mele, defapt tot ce ține de psiholgie. Repet, regret pentru că unii oameni se dau bătuți prea ușor, viața e grea, e dificilă, dar e frumoasă, ar fi prea plicisitoare dacă ar fi monotonă, iar dacă lupți, vei fi răsplătit. 


Don't worry, sometimes




duminică, 27 noiembrie 2011

I'll be ok. Is that what you want me to say?


Persistă în ultimul timp un aer greu, o senzație de tristețe, de oboseală.
M-am rătăcit pe drumul nesfîrșit al melancoliei, simt că orice pas mă adîncește și mai mult în ea, n-am voce să strig, caut disperată ieșirea, dar nu o văd, ochii parcă îmi sunt acoperiți de-o ceață intensă.

Se întîmplă ceva ciudat cu mine, uneori mi-e greu să rezist acceselor de tristețe, se dezlănțuiesc pe neașteptate.
Simt deseori sentimentul teribil al iremediabilului, simt că am pierdut ceva, ceva esențial, care e de neînlocuit. Nu văd rostul la tot ce fac și ce am făcut.
Mă chinui să înțeleg ce-am pierdut și uneori îmi pare că e vorba de copilărie. E deajuns să-mi amintesc cîteva din momentele dulcei și neînlocuitei copilării și realizez că acum  totul e mult prea trist, fiind copil ardeam de nerăbdare să cresc, să fiu și eu ”fată mare”, defapt așa-s toții copii, uite-o că practic am pierdut-o și e trist. Acum regret că nu am făcut mai multe șotii, căci în copilărie totul se iartă. Am avut o copilărie frumoasă, dar îi simt lipsa.
Cu încetul descopăr că neînțeleasa mea tristețe e alimentată de nenumărate alte izvoare, sentimentul trecutului mă doboară. Au fost lucruri care nu mai sînt, am avut posibilități pe care nu le-am împlinit, dar deja totul e ireparabil.

Toamna de simte singurătatea într-un mod mai deosebit, deși n-ar trebui să o simt, nu eu, nu aș avea motive. Îs nervoasă, tristă și sensibilă, Doamne, cît urăsc stările astea. M-aș arunca în valurile nepăsării și a fericirii, dar cum? La moment îmi pare imposibil.
Frigul de afară mi se strecoară printre vene infectîndu-mă de o infinită tristețe, mi-e frică să nu-mi inghețe chinuita mea inimă.
Nici muzica nu mă mai readuce la viață, totul devine mult mai greu, mă simt pierdută în lumea asta mare.


sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Strivit, un fir de iarbă !






Precum un fir de iarbă,
La fel de firavă îmi ești,
Cît de mult îți port respectul,
Nici nu cred că bănuiești.

Ai fost călcată în picioare,
Pentru toți însetații ca o adăpătoare,
Ai fost umilită, batjocorită,
Mîndria, demnitatea ți-a fost căpăcită!

Mi-e rușine de limba vorbită,
Mi-e milă de lumea chinuită,
Mi-e silă de conducere, de orice argument,
Mi-e sete de-un viitor decent.

Aș vrea durerea să ți-o alin,
Nu vreau să cred în al tău destin,
Să te ajut măcar pe un minut,
Și pe mine mă doare al nostru trecut.

Basarabie, fir de iarbă călcat,
Revino-ți, noi să credem nu am încetat,
Ești comoara, ești patria mea,
Oriunde aș pleca, pe veci nu te voi uita!


marți, 15 noiembrie 2011

Liberă!


Pentru că sunt liberă
Să-ți spun în față tot ce cred,
Fără frica ca-i putea
Să-mi spui că ceva e incorect.

Pentru că sunt liberă
Să-mi pese sau să nu regret,
Liberă să te ignor
Și la fel de liberă să te ador.

Liberă să lupt, să izbutesc,
Sentimentele cu gîndurile să le alipesc,
Liberă să fug, să evadez,
Din propriile vise să m-alimentez.

Liberă să ajung acolo sus,
Unde de mică mi-am propus,
Liberă să spun că iubesc,
Doar dacă asta simt și asta îmi doresc.


vineri, 11 noiembrie 2011



Pasiune, înflăcărare, gingășie, teamă, dorință, vis, tendință și nu în ultimul rînd dor !

Cuvintele se împletesc cu acțiunile, sentimentele cu amintirile, dezamăgirea cu uitarea, dorul cu timpul, fericirea cu plăcerea, dorința cu nerăbdarea și iubirea cu iubire.

Privire pătrunzătoare, păr ciufulit, buze moi, năsuc rece, mîini fine, atingere delicată și într-un final sărut fierbinte, plin de pasiune.

 Tăiem trecutul  subliniind viitorul, uităm durerea cufundîndu-ne în deplină fericire, vine anotimpul purității, a sentimentelor curate, a năsurilor reci, dar a inimilor înflăcărate.


Fulg, iubire - ce deosebire ? 
Sufletul e asemeni zăpezii, dacă o pătezi e imposibil să revină la curățenia de altă dată. Te rog, ai grijă de sufletul meu.

joi, 10 noiembrie 2011

tired.


Și parcă am tot ce i-ar trebui unui om, dar totuși ceva-mi lipsește, de la oboseala morală care persită în ultimul timp, am ajuns obosită în sensul direct al cuvîntului, mă dor picioarele, capul, ochii, întregu-mi corp . . .Sunt față în față cu mine, un dialog care nu  duce nicăieri, obligată să trăiesc mai departe fără să știu din ce pricină și nici în ce scop.

Nu am nevoie de consolări, nu, nu le vreau, m-aș simți și mai disperată, m-aș simți neputincioasă de parcă nu aș fi în stare de a-mi rezolva propriile probleme, mereu am putut, și acum aș putea, dar simt că încă nu e timpul!

Cînd e rău, mă plîng, cînd e bine, mă plîng, atunci pe care drum să o iau ? Nu, nu e faza în asta că umblu cu cerșitul consolărilor, a milei voastre, pentru  Dumnezeu, de asta fug, mă plîng eu mie, tot eu mă iau în mîini, singură, fără măcar ca cineva să observe că am fost în depresie.

nu vreau să ființez pe lumea asta, dar nici să o părăsesc. ce ridicol!

Problema e singurătatea, am persoane care țin la mine, dar m-am săturat să le am aproape cu sufletul, le vreau aici, lîngă mine, să le simt.

Am nevoie de un condiment nou în viața mea! Acum pur și simplu e o linie neagră, una lată,  iubesc să dau vina pe vîrstă, e perioada întrebărilor fără răspuns.

 Cît de stupidă e ființa omenească.




joi, 20 octombrie 2011

Acolo unde nu există unde


Merg pe drum, privesc la oameni și mi-e milă de ei. Toți merg pe același drum, dar în direcții diferite. La fel e și în viață, viața e ca un drum, aș spune eu unu nu prea lung, dar plin de obstacole. Alții o iau pe poteci, realizînd mai apoi că s-au rătăcit, alții înconjoară, dar oricum ajung la destinație. Care-i destinația? Moartea!

Fiecare din noi are gînduri diferite, aceeași viață, dar totuși una a lui. Trăim într-o lume, în aschimb nu avem aceleași sentimente, sau, cine știe ?! Nu pot să comentez ceea ce nu văd, dar presupun că cum toți suntem diferiți la exterior, la fel și în interior. În fine, teorii cunoscute de toți.

Ziceam la început că mi-e milă de oameni, chiar și de animale, mi-e milă de tot ce are suflet.
Alții mor nereușind să simtă ce e aia viața, alții mor cînd li-e viața mai dulce, dar alții se roagă la moarte. Unii mor de foame, pe cînd alții de la bani pierd omenia. Unii ajut pe cine pot ”rupîndu-se în 10”, pe cînd alții omoară fără pic de milă.
Se zice că omul singur își modelează viața, alții însă pretind că destinul se joacă cu noi, dar copilul acela care nici n-a reușit să simtă viața, cu ce a greșit, tot el e vinovat că nu are dreptul la viață? Și într-un final, unde e dreptatea ? Cine suntem noi? De unde venim și unde ne îndreptăm ?

Toată viața luptăm, vrem să încercăm de toate, să ajungem cît mai sus și cît mai departe, și întru-un sfîrșit tot murim, pentru că spre ea ne îndreptăm întreaga viață.
Ne naștem neajutorați și murim la fel. Suntem neputioncioși în fața morții.




Și de nimic nu vei avea parte, 

doar să te duci acolo unde nu există unde.


duminică, 16 octombrie 2011

2 hearts, 1 soul, 1 beat.


E prima oară cînd mă simt atît de bine lîngă cineva, mă simt importantă, mă simt dragă sufletului, e prima oară cînd mă simt a LUI , și-mi placee !


Și știi, 
Te am în mine,
Simt miros de tine,
Mă pierd în gîndul despre noi,
Chiar suntem fericiți amîndoi .

În ochii mei, relația asta nu mai avea nici-un viitor, căpătasem prea multe puteri, încredere în mine mai mult ca niciodată, chiar reușisem să-mi îndrept gîndul de fiecare zi către alticineva, pentru mine ăsta era un progres destul de mare, eram practic gata pentru o altă viața, una nouă, fără tine. Iartă-mă că zic astea toate acum, dar vreau să știi, am nevoie să le spun pe toate. Mă rugam să dispari ca să pot fi iarăsi fericită, și cine știa atunci că nimic nu se termină, că abea totul începe, cine știa că anume tu vei fi acela care mă va face din nou fericită ? Nici nu presupuneam.
De la început pentru mine era o glumă, sentimentele puse sub lacăt.
Dar întîmplările au luat un alt curs, nu știam că se va ajunge unde suntem acum, dar sunt a naibii de fericită !
Acum iubește-mă !
De restul mă ocup eu,
În toate ne va ajuta Dumnezeu.

Atunci fugeam de tine ca să-mi găsesc liniștea,
Astăzi liniștea mea e în ființa ta.

Mă lupt cu aşteptarea,mă doboară şi mor,
Sunt între vis şi realitate dar îmi revin uşor,
Privesc pe geam, picură domol
Și mă învăluie un singur dor,
Privesc spre cer,te văd în față,
Te vreau alături mai mult ca niciodată.

Fii lîngă mine și în același timp fii cu mine. Știu că-ți pasă de Noi !



If your heart was a prison, I would like to be sentenced for life.