Și vin uneori acele stări insuportabile
Ce mă bucură e că deseori nu sunt durabile,
Simt o oarecare dezorientare
Și citesc în toți o banală nepăsare.
Și tot de ce sufletul are nevoie atunci,
Când îl simt cum parcă cade în genunchi
El roagă, caută iubire sinceră, devotată,
Acum când are nevoie, nu amâna pe altă dată.
M-am obișnuit cu o liniște prea liniștită,
Cu o iubire prea mult dorită
Și cu multe speranțe, chiar miliarde,
Care la sfârșit sunt tot eu cea care le arde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu