It's funny how things change ^^

Și știu, știu, știuuuu, mi s-a mai zis și nu numai o dată că dispoziția, starea mea e mai schimbătoare ca vremea, la care știi ce răspund ? -”Știu” :D păi de ce să neg dacă e așa?!

Zilele astea în sufletului meu fredona o notă melancolică, pe cînd azi așa de bine mă siiiiiiimt.  Știu că acuș iar mă poate ”anina” spurcata de tristețe, dar pînă încă nu m-a ”apucat”, mă bucur de  veselia și buna dispoziție pe care o am, o merit. 

Promit că de azi o să uit de depresie, știu că nu trebuie să promit pentru că oricum nu se realizează ceea ce promiți, parcă intenționat e viceversa, da o să încerc, pe bune.

E frumosă mă viața asta, doar că trebuie să știi din ce parte s-o privești. Trebuie să o înțelegi. Începeam să devin realistă, dă-o naibii, mă simt bine pe poziția de optimistă, e stilul meu, un zîmbet frumos, uneori cam trist (pentru cei care pot citi în zîmbete și în ochi), dar important că zîmbetul meu ajută multor persoane, chiar dacă nu mă simt eu bine, îi fac pe alții fericiți, și daaa, chiar îs mîndră de asta, chiar dacă n-o sa devin eu un viitor psiholog (ceea ce uneori vreau, alteori nu) dar o să fiu centrul companiei, o să fiu ca un virus care îi infectează pe toți cu bună dispoziție și poftă de viață.

Nu pot înțelege oamenii care mereu stau ca o stîncă, imposibil de mișcat, de schimbat dipsoziția, pentru că el e supărat pe viață, pentru că viața nu e așa cum vrea el. Fii realist, omule, dă la naiba din coate și fă-ți viața așa cum o vrei. Totul depinde de cum gîndești și din ce colț privești viața. Poate fi o zi proastă, două zile să nu ai dispoziție, hai la urma urmei o săptămînă, atunti zici că săptămîna sau ziua e urîtă, dar ce te legi mă de viața, că ea chiar e frumoasă?!

 Învață să privești partea plină a paharului, fii ceea ce ești, fii mîndru de ceea ce ești, fii mîndru de ceea ce ai. Oamenii nu au ce mînca, unde dormi, iar tu te superi că nu ți-ai luat blugii de la zara, dar de la coton.

Mi-e milă de oamneii care se află într-o continuă depresie, da, am și eu depresii,  e și normal, ca orice om, am și eu probleme și necazi, dar ce tre să fac ? Să mă supăr pe viață și să renunț să mai lupt ? Fericirea trebuie dobîndită, ca să o primești trebuie mai întîi să o dăruiești.

Nu totul se primește cum vreau, nici nu că aștept asta, într-o oarecare măsură nici nu vreau, eșecurile mă fac mai puternică, mai dornică de a lupta pentru fericirea mea, știind că dacă vreau cu adevărat și dacă fac ceva pentru asta, atunci numaidecît o voi primi. Oamenii invidioși, adică acei care nu au reușit nimic în viață și care te vor și pe tine la nivelul lor , să le înmulțești grupul, ei mereu te vor trage la pămînt, dar știi ce să faci ? Dă-i naibii, arată-le ce poți, fii puternic, dă tot ce e mai bun din tine, nu sta locului, nu pierde timpul, fii activ, învață, pune în acțiune, trăiește, măi, fii superior, crede în ceea ce vrei, luptă pentru scopurile tale și totul se va împlini, iar cei invidioși te vor lăsa în pace, pentru că vor vedea în tine un adversar de neînvins, hai mă, chiar eu tre să te învăț viață ? :D

E foarte mult de discutat pe așa teme, îs preferatele mele, defapt tot ce ține de psiholgie. Repet, regret pentru că unii oameni se dau bătuți prea ușor, viața e grea, e dificilă, dar e frumoasă, ar fi prea plicisitoare dacă ar fi monotonă, iar dacă lupți, vei fi răsplătit. 

Don't worry, sometimes

I'll be ok. Is that what you want me to say?

Persistă în ultimul timp un aer greu, o senzație de tristețe, de oboseală.
M-am rătăcit pe drumul nesfîrșit al melancoliei, simt că orice pas mă adîncește și mai mult în ea, n-am voce să strig, caut disperată ieșirea, dar nu o văd, ochii parcă îmi sunt acoperiți de-o ceață intensă.

Se întîmplă ceva ciudat cu mine, uneori mi-e greu să rezist acceselor de tristețe, se dezlănțuiesc pe neașteptate.
Simt deseori sentimentul teribil al iremediabilului, simt că am pierdut ceva, ceva esențial, care e de neînlocuit. Nu văd rostul la tot ce fac și ce am făcut.
Mă chinui să înțeleg ce-am pierdut și uneori îmi pare că e vorba de copilărie. E deajuns să-mi amintesc cîteva din momentele dulcei și neînlocuitei copilării și realizez că acum  totul e mult prea trist, fiind copil ardeam de nerăbdare să cresc, să fiu și eu ”fată mare”, defapt așa-s toții copii, uite-o că practic am pierdut-o și e trist. Acum regret că nu am făcut mai multe șotii, căci în copilărie totul se iartă. Am avut o copilărie frumoasă, dar îi simt lipsa.
Cu încetul descopăr că neînțeleasa mea tristețe e alimentată de nenumărate alte izvoare, sentimentul trecutului mă doboară. Au fost lucruri care nu mai sînt, am avut posibilități pe care nu le-am împlinit, dar deja totul e ireparabil.

Toamna de simte singurătatea într-un mod mai deosebit, deși n-ar trebui să o simt, nu eu, nu aș avea motive. Îs nervoasă, tristă și sensibilă, Doamne, cît urăsc stările astea. M-aș arunca în valurile nepăsării și a fericirii, dar cum? La moment îmi pare imposibil.
Frigul de afară mi se strecoară printre vene infectîndu-mă de o infinită tristețe, mi-e frică să nu-mi inghețe chinuita mea inimă.
Nici muzica nu mă mai readuce la viață, totul devine mult mai greu, mă simt pierdută în lumea asta mare.

Strivit, un fir de iarbă !

Precum un fir de iarbă,

La fel de firavă îmi ești,

Cît de mult îți port respectul,

Nici nu cred că bănuiești.

Ai fost călcată în picioare,

Pentru toți însetații ca o adăpătoare,

Ai fost umilită, batjocorită,

Mîndria, demnitatea ți-a fost căpăcită!

Mi-e rușine de limba vorbită,

Mi-e milă de lumea chinuită,

Mi-e silă de conducere, de orice argument,

Mi-e sete de-un viitor decent.

Aș vrea durerea să ți-o alin,

Nu vreau să cred în al tău destin,

Să te ajut măcar pe un minut,

Și pe mine mă doare al nostru trecut.

Basarabie, fir de iarbă călcat,

Revino-ți, noi să credem nu am încetat,

Ești comoara, ești patria mea,

Oriunde aș pleca, pe veci nu te voi uita!

Liberă!

Pentru că sunt liberă

Să-ți spun în față tot ce cred,

Fără frica ca-i putea

Să-mi spui că ceva e incorect.

Pentru că sunt liberă

Să-mi pese sau să nu regret,

Liberă să te ignor

Și la fel de liberă să te ador.

Liberă să lupt, să izbutesc,

Sentimentele cu gîndurile să le alipesc,

Liberă să fug, să evadez,

Din propriile vise să m-alimentez.

Liberă să ajung acolo sus,

Unde de mică mi-am propus,

Liberă să spun că iubesc,

Doar dacă asta simt și asta îmi doresc.

Pasiune, înflăcărare, gingășie, teamă, dorință, vis, tendință și nu în ultimul rînd dor !

Cuvintele se împletesc cu acțiunile, sentimentele cu amintirile, dezamăgirea cu uitarea, dorul cu timpul, fericirea cu plăcerea, dorința cu nerăbdarea și iubirea cu iubire.

Privire pătrunzătoare, păr ciufulit, buze moi, năsuc rece, mîini fine, atingere delicată și într-un final sărut fierbinte, plin de pasiune.

 Tăiem trecutul  subliniind viitorul, uităm durerea cufundîndu-ne în deplină fericire, vine anotimpul purității, a sentimentelor curate, a năsurilor reci, dar a inimilor înflăcărate.

Fulg, iubire - ce deosebire ? 

Sufletul e asemeni zăpezii, dacă o pătezi e imposibil să revină la curățenia de altă dată. Te rog, ai grijă de sufletul meu.

tired.

Și parcă am tot ce i-ar trebui unui om, dar totuși ceva-mi lipsește, de la oboseala morală care persită în ultimul timp, am ajuns obosită în sensul direct al cuvîntului, mă dor picioarele, capul, ochii, întregu-mi corp . . .Sunt față în față cu mine, un dialog care nu  duce nicăieri, obligată să trăiesc mai departe fără să știu din ce pricină și nici în ce scop.

Nu am nevoie de consolări, nu, nu le vreau, m-aș simți și mai disperată, m-aș simți neputincioasă de parcă nu aș fi în stare de a-mi rezolva propriile probleme, mereu am putut, și acum aș putea, dar simt că încă nu e timpul!

Cînd e rău, mă plîng, cînd e bine, mă plîng, atunci pe care drum să o iau ? Nu, nu e faza în asta că umblu cu cerșitul consolărilor, a milei voastre, pentru  Dumnezeu, de asta fug, mă plîng eu mie, tot eu mă iau în mîini, singură, fără măcar ca cineva să observe că am fost în depresie.

nu vreau să ființez pe lumea asta, dar nici să o părăsesc. ce ridicol!

Problema e singurătatea, am persoane care țin la mine, dar m-am săturat să le am aproape cu sufletul, le vreau aici, lîngă mine, să le simt.

Am nevoie de un condiment nou în viața mea! Acum pur și simplu e o linie neagră, una lată,  iubesc să dau vina pe vîrstă, e perioada întrebărilor fără răspuns.

 Cît de stupidă e ființa omenească.