duminică, 19 februarie 2012

I'll be okay!


Sunt secată de inspiraţie, scriu şi şterg.

Nu ştiu cum să încep, de la ce să încep. De la faptul că n-am vrut să se termine aşa? O ştii. 

Promite-mi că o să ai grijă de tine, că o să fii fericit, chiar dacă nu cu mine . . .
Iar eu la rândul meu o să încerc să fiu maladeaţă cum am fost până acum, optimista care vede doar partea bună, o să pretind că aşa e mai bine pentru ambii.

Azi e 19, dar promit că de azi înainte o să petrec ziua asta ca orice zi obişnuită a lunii, n-o să mă mai chinui cu amintiri care mă scurg de lacrimi.

N-o să mai tresar de fiecare dată când aud telefonul sau skype-ul.

N-o să adorm imaginându-mi că eşti lângă mine şi n-o să mă trezesc tot cu tine în gând.

N-o să aştept acele vineri cu aşa o nerăbdare (când trebuia să ne revedem).

N-o să mai cred niciodată în acele 2 cuvinte care mă înnebuneau de fericire.

N-o să-mi distrugi ziua de 24, cum ai făcut-o şi anul trecut, n-o să-mi petrec ziua de naştere cu umenii încărcaţi de tristeţe şi zâmbete false.

N-o să mai refuz invitaţiile la distracţii,  pentru că mă incomoda distracţia fără tine, dar promit că n-o să beau, de fumat nici vorbă, o să fiu cum ai vrut tu mereu.

N-o să mai plâng până la dureri de inimă, cap şi ochi.

N-o să dau dovadă de pic de tristeţe când o să-ţi revăd chipul.

N-o să mai pup raţa şi n-am s-o bat la fund înainte de somn, pentru că după o ceartă între noi, mereu sărmana îşi primea bătaia dar şi mângâierile, pentru că sălbatica mea imaginaţie mă făcea să cred că ea eşti defapt tu.

N-o să mai am acele zile nemâncate şi nopţi nedormite.

N-o să te am pe tine în faţă când o să-l privesc pe altul,  n-o să-i resping de toţi, pentru că mereu ţi-am fost fidelă.

N-o să-ţi urmăresc profilurile, n-o să fiu geloasă şi n-o să aştept atenţie, promit.

N-o să recitesc mesajele drăgostoase şi n-o să reprivesc puţinele poze, dar nu promit că le şterg.

N-o să-mi mai reamintesc acele şoapte care mă făceau specială.

N-o să mai stau în casă ducându-ţi dorul pe umeri, o să râd şi o să-mi fac câţi mai mulţi prieteni.

N-o să-mi mai amintesc de nebuniile făcute împreună, n-o să-ţi mai simt buzele moi, pielea fină şi privirea cu care mâ mângâiai.

N-o să te mai aştept sperând, voi trece peste, pentru că toţi cred în mine.

N-o să-mi reamintesc de noi când o să urc pe patine.

N-o să mai fac proasta greşeală să te primesc înapoi şi să-mi răscoleşti din nou toate sentimentele.

N-o să mai regret deciziile luate şi cuvintele nespuse.

repet: să nu mă cauţi în altele, pentru că nu-s acolo, am fost aici, a ta...am fost.

"Ai grijă de tine să nu se intâmple ceva,

Totul va fi bine, sigur va fi bine,
Vei vedea..."




sâmbătă, 11 februarie 2012

#2

-lasă-mă!

-vrei asta?

-da...

-de ce minți?

-pentru că mi-e frică.

-frică de ce?

-de mine.

-ai băut cam mult.

-mi-e frică de mine pentru că zic și fac ce n-ar trebui.

-vom trece împreună și peste asta, mă auzi? împreună.

-nu te-ai săturat?

-uneori ești nesuferită, dar ești a mea.

-te iubește nesuferita!

-știu.

-și încă ce mai știi?

-că acum trebuie să dormim.


vineri, 10 februarie 2012

tăcere


s-aștept încerc

să văd aș vrea 

să pot să cred

în tot ce văd

să strig în glas

să țip în urmă

să plâng

cu lacrimi de furtună

doresc apoi

frânturi de soare 

pe chip, pe buze

o lumină

strânse sentimente

în bobină


si râd și țip

și fug și sar

înnebunită-n plăcere

alintată-n mângâiere

veninul curge prin artere

a-nțelege nu-ncerca

doar dormi în dreapta mea

joi, 9 februarie 2012

fost-am



ceea ce-ți place fii
nu încerca să te schimbi
fii mândru, așa cum vrei
nu cum vor toți cei 
nu voi mai fi ca ei
ai umerii grei?

vorbit-am aiurea crezi?
nu e așa cum vezi
renunț la tot ce vreau
pentru tot ce este
nu din nepuntință
din bunăvoință

te las să fii nesuferit
rămâi unde ești
asta îți dorești
accepți ce zis-am eu?
dar să te anunț aș vrea
atunci lasă-mă
în lumea mea

pentru schimbarea-mi
care eu o vreau
nevoie nu e de supraveghere
ci de tăcere
de multă tăcere 
și mângâiere
e greu și pentru mine
am nevoie de-a mă susține

nu poți?
nu mai cer
și doar te rog
dispari acum și lasă
îndrăznit-am să te sufoc?
am fost atât de nemiloasă?


o să-nțelegi
ar trebui odată



duminică, 5 februarie 2012

Blând angajament al inimii


”Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile, nici să-ţi măsori cuvintele.” 
Dinah Craik


Pretind că îmi place singurătatea, deși au fost momente când mă simțeam sufocată de ea. Cât de mult nu mi-ar plăcea, știu și recunosc că fără prieteni nu aș putea exista, am impresia uneori că sunt prea sociabilă, dacă nu vorbesc, am nevoia măcar să ascult pe cineva.

Nu-s mulți, chiar foarte puțini, e adevărat că cu cât creștem se răresc prietenii, până putem ajunge chiar la 1, la mine nu e unu, dar e pe-aproape.Ajung la concluzia că cum se scurge fiecare firișor de nisip din clepsidră, la fel de repede se pierd și prietenii în umbră.
Am pierdut prieteni pe care îi credeam foarte apropiați, mă dedicam cu tot sufletulul prieteniei, dar totul s-a spulberat, a fost sufltată de vânt. Nu știu de ce la pierderea unor prietenii nu am suferit și dacă mă întreb de ce, ar fi prostesc, dacă nu, ar fi neclar.
Nu vreau și nici nu încerc să mă justific în fața prieteniilor pierdute, doar mi-e dor, mi-e foarte dor de unele momente, de unele sentimente când eram cu anumite persoane, dar cel mai important e că nu regret,am simțit remușcări în anumite momente, dar le trec cu privirea, pentru că mă consum prea mult la fiecare nereușită.

Prieten nu ți-e acela care te laudă la fiecare prostie, sau acel care te întrerupe din destăinuirea ta sufletească pentru a-ți spune cât de fine a fost episoul din serialul de aseară.

Am învățat un lucru foarte important, există prietenie la distanță, se contopesc sufletele, chiar dacă nu se ating trupurile. Probabil să auzit de la altcineva, nu credeam, dar trec singură prin această încercare de 3 ani și pot să zic că cu fiecare an prietena prosperă.

Din suflet către suflet
Vreau să vă mulțumesc tuturor, celor care au plâns cu mine, care s-au bucurat pentru mine, sau celor care m-au trădat, fiecare a-ți avut un loc și o importanță pentru mine. Nu uit de nimeni atât timp cât am zâmbit alături de voi, pentru că fiecare amintire e tipărită în inimă.

”Prietenia este un fel de muzică: două coarde vibrează la unison, chiar dacă atingi una singură. ”
Jose Zorrilla 

sâmbătă, 4 februarie 2012

Ce-ar fi


Ce-ar fi dacă într-o zi mă vei striga
Și vei primi răspuns o liniște profundă,
Mă vei privi cu ochi și suflet disperat,
Dându-ți seama că gata, am plecat.

Ce-ar fi dacă ai încerca să dai de mine,
Să vrei să simți a mea privire,
Să-ți ceară sufletul înflăcărat
Atingere și sărut neîncetat.

Ce-ar fi dacă m-ai privi în ochi
Și n-ai vedea nimic, nici dorință,
Nici dragoste și nici suferință,
Nici ură, nici pasiune, nici credință.

E o iubire pretenționasă și neastâmpărată,
Care nu se calmează, dar nici nu mă lasă,
Dacă am fi fericiți si timpul ar încremeni,
Oare ce-ar fi?