Poți să mă judeci, deși nu ai nici-un drept. Poți să mă urăști sau să mă accepți așa cum sînt...
sau să nu mă accepți.
Poți să încerci să mă schimbi și să înțelegi că nu vei reuși, pentru că da, sunt încăpățînată și nu e genul meu să învăț din greșelile altora, uneori chiar nici din ale mele.
Poți să mă disprețuiești pentru că știu ce am de făcut și nu fac.
E posibil să te îndepărtezi de mine din simplul fapt că dau dovadă de indiferență și în ultimul timp îmbinarea preferată de cuvinte e : ”Cum vrei.”
Ai putea să mă iubești și să mă ocrotești, deoarece am nevoie de asta, deoarece simt lipsa unei afecțiuni adevărate, care nu se bazează pe interese, necesități și alte fundamente. Simt uneori nevoia unei afecțiuni părintești, a unui umăr care nu doar îmi va spune cît de mult am greșit, dar mă va și ajuta să găsesc Exit-ul din limitele minții mele încuiate. Dacă ai vrea, ai putea să devii pentru mine acest apărător, acest umăr, acest om important, dar în minte răsună aceleași cuvinte, faci "cum vrei".
Poți să mă crezi complicată, de neînțeles, agresivă uneori, crede-mă cum vrei.Nu neg, am vrut să visez, dar în același timp să nu dorm, să merg mai departe, dar să nu depun nici-un efort, am vrut să fiu înțeleasă, dar m-am îndepărtat de tot,e greu...știu.
Îți faci ce impresii vrei despre mine, dacă de la început nu-s prea bune, crede-mă că dacă mă
cunoști mai îndeaproape se schimbă.
Pot fi invidiată sau apreciată, respinsă sau căutată, faceți ce vreți. Am obosit să dau așa o mare importanță la tot ce zic cei din jur despre mine, realizez că nu e cazul, lumea e rea, prea rea ca să se poată bucura alături de tine sau să te susțină, atunci de ce naiba trebuie să îmi pese atât de mult de părerea lor? Nimeni nu te va ajuta să te ridici, doar te vor critica încercîd să-ți arate cît de nepunticios ești.
Scuipă-i în față, întoarce-le spatele și mergi mai departe, unde ai pornit, nu da înapoi pentru că nu toți te plac și nu toți sunt alături de tine, asta nu va fi niciodată, iar dacă mereu vei ”ascuți” urechile la ce zic ceilalți din urmă, nu vei face nici jumate din drum, apoi te plîngi, te plîngi de ce? Că ești prea sensibil, că îți pasă mai mult de părerea altora decît de propriile interese?
Încrederea în sine se scurge prin mine pe zi ce trece tot mai mult, știu că sunt mai bună ca mulți, dar și că sunt alții mai buni ca mine, fac greșeli, e omenește, dar voi lupta să ajung acolo unde îmi doresc, nu crezi? Cum vrei! O să prind la tupeu, mă joc prea mult cu sensibilitatea asta de doi bani, iar unii s-au învățat a profita.
