joi, 1 noiembrie 2012

Mama


Să ştii, mă simt atât de prost când mă întrebi dacă te iubesc şi mă simt şi mai josnic atunci când îmi zici că nu te iubesc, ştiu că o zici în glumă, dar în acele momente dau târcoale toate amintirile, nu cele mai bune, mă simt vinovată că nu îţi mărturisesc zi de zi ceea ce meriţi să auzi, că uneori îs preocupată cu nimicuri şi uit de lucrurile cu adevărat importante, cum ar fi să îţi reamintesc cât de frumoasă eşti sau cât de mult te iubesc.
Ştii ce ador cel mai mult în această lume? Acele seri când e frig, iar tu vii lângă mine şi mă îmbrăţişezi, adormind în braţele tale, iubesc când mă trezesc în timpul nopţii şi te am alături, te sărut pe frunte, adormind cu zâmbetul pe buze, mă simt în siguranţă şi îmi dau seama că cât timp eşti lângă mine, viaţa e cu adevărat frumoasă!





îți sărut inima cu jale,
căci viața te-a pus la o nenumărată încercare,
îți sărut mână cu un profund respect,
știind că ești idealul meu cel mai de preț.

îți sărut obrazul ca o petală la fel de fin,
să știi, mereu sufletul am să ți-l alin,
mi-aș da toată viața în schimbul zâmbetului tău,
pentru mine ești cel dintâiul Dumnezeu.

poate prea rar îți spun acel ”te iubesc”
uneori mângâierile ți le ocolesc,
dar să fii sigură de ceva,
pe an ce trece iubirea pe care ți-o port o voi accentua.

ia-mă de mână cum făceai atunci
și hai să alergăm voios prin lunci,
vreau mereu să te văd veselă, plină de viață,
să mă trezești cu un zâmbet în fiecare dimineață.


La mulți ani scumpa mea făptură!
La mulți ani, mămică!