joi, 26 aprilie 2012

Originalitate


Ce observ eu tot mai des, e lipsa originalității. Toți se străduie din răsputeri să pară cei care de fapt nu-s. Par atât de banali când îi privești de la o parte. Dau din coate ca să fie pe placul tuturor. Și mint și zâmbesc fals. Și îi văd cum stau ca moliile, se lingușesc pe lângă cei pe care aseară îi făceau în toate felurile și îi considerau cică ”dușmani de clasă”.
Pretind că le plac unele chestii de care n-au habar de fapt. Fac lucruri care nu le suportă ca să pară ”clasnîie” în fața ”drujilor”. Și folosesc un vocabular mizerabil pentru a părea de gașcă, sau și mai bine, bagă țigara în bot și-i dă cu alcoolul, nu că vor, da că așa fac drujii. Și în așa mod se confundă rău de tot, nu se mai dezmeticesc cine-s ei de fapt. Pentru că-s căscați. Niciodată nu vei fi pe placul tuturor, acceptă asta!
A uitat lumea ce înseamnă de fapt frumosul. A uitat de teatru, balet, muzeu, cinema.  A uitat acel sentiment când stai în parc hrănind porumbeii cu bucățele de pâine. Când stai pe malul unui lac cu picioarele ușor lăsate-n apă în timp ce te mângâie soarele. A uitat a face un bine, să ajute un bătrân, cel mai simplu posibil,  să ofere locul în transportul public. Mocnesc în mine și îmi vine să-i sar în cap celui care stă pe scaun, cu căștile ”băgate” în urechi, cu muzica care răsună toată rutiera și îi ia mințile și stă lângă el o bătrânică vai de capul ei sărmana și se incomodează să ceară locul, dar derbedeul de pe scaun de incomodare n-a auzit. Și nu poți să-i faci nimic. Avem democrație în țară.

N-am apucat vremurile când era ”altfel” și n-am prea simțit trecerea asta, dar nu-mi place unde mă aflu, nu-mi place atmosfera și mă sufocă oamenii din jur. Vreau oamenii de atunci, pentru că îi cred mai originali. Toți acum se cred mari de la o vârstă când de fapt de regulă se joacă încă. Și te privesc straniu și strâmbă nasul când le spui că vreai să te faci de cap mâncând vată de zahăr, că vrei să alergi pe câmp și să  zâmbești zgomotos.


miercuri, 25 aprilie 2012

scared.


Vreau sănătate acum. Sănătate multă, de aia bună. Nu știu de ce până acum tot ce ținea de mine mă interesa mai puțin. Tot ce făceam pentru alții și tot ce credeau alții despre mine era mult mai important. Am devenit mai egoistă, sau nu, mai realistă, mai matură.
Atât de multe probleme în ultimul timp, și sănătatea, ah sănătatea. Mă simt slabă, mult prea slăbită. Și cui îi pasă? Surprizăăăă - nimănui, fato! Nici chiar așa, hai să bag un ”aproape” nimănui.
Am nevoie de persoane adevărate. Am nevoie. Dar nu vreau să accept. Și e greu.

Mi s-a luat de atâta fățărnicie, îmi stă în gât și simt c-o să scuip. Toți îți vor binele, dar când ai șansa să fii cât de cât fericit, sigur că nu uită de tine, sar încearcând să te dezică de ea.
Băi, da nu vi-e silă de voi? Nu v-ați săturat?
 Mi-e silă de toate măștile astea ieftine. Mi-e silă de vorbe false și priviri amenințătoare. Mi-e silă de oameni, pentru că au renunțat la sentimentele lor adevărate pentru niște măști, niște banale măști. Și cel mai trist e că lumea începe să-ți iubească masca, neștiindu-ți sufletul.
Uneori mă las amegită de acele măști. Și doare. Fac prostia și atârn și eu una, și mă urăsc pentru asta.

Stau prost și cu starea sufletească. Mă simt vinovată. Mă simt vinovată pentru că vreau fericire.
Mi-e frică să mă îndrăgostesc.
Par nesuferită. Ignor cum pot, pentru că cred că așa e mai bine. Of, pe cine mint? Pentru că mi-e frică. Vreau să țip. Să mă zbat și să evadez. Sunt cuprinsă de temeri.



vineri, 20 aprilie 2012

*


Stiu ca ma iubesti. Esti dependent de mine, iar fiecare parte a corpului tau imi simte lipsa. Da, stiu, dar nu inseamna ca asta iti da dreptul sa stai si sa privesti ca un fraier cum ma pierzi definitiv,  nu astepta nimic din partea mea, am luptat prea mult odata. Esti un neghiob egoist si mandru care asteapta sa-i cada din pod, defapt eu sa cad din pod, fara ca sa faci nimic, si te iubesc bre, te iubesc, nu stiu de ce si pentru ce, da te iubesc. N-o sa ascund asta. Si nici n-o sa ascund ca dupa despartire am facut tot posibilul sa gasesc pe cineva ca sa alung durerea, da mi-am dat o palma si mi-am revenit. Nu e genul meu sa umblu disperata dupa baieti. Alegere am, doar ca cheful lipseste. Sunt eu asa un gen de persoana, lupta pentru ceva, iar cand primeste, se satura si lasa.
Ma iubesti in felul tau si nu vreau sa te judec pentru asta, la urma urmei cine-s naiba eu s-o fac?
Iubirea mea stiu ca e ascunsa acolo, in intuneric si intre spini. Dar asa, asa mai pe la suprafata simt indiferenta, nu mai stiu daca te vreau inapoi. Pentru ca mi s-a luat deja de toata chestia asta care se-ntampla intre noi. Sa fie oare o iubire imposibila? Ori sa fie oare in general iubire? Naiba stie, ca eu la sigur nu.
Hai citeste si casca gura, pentru ca am zis asa de deschis ca te iubesc dupa ce am hotarat sa ne despartim? Da stii care-i chestia? Nu regret ca s-a sfarsit.


vineri, 13 aprilie 2012

Fericire


”Progresăm și uităm să fim fericiți,
Îngropăm bucurii într-o mare de biți,
Nu te mai poți ascunde, ești mult prea conectat,
Nu mai poți să fii singur, ești identificat,
Nu mai poți să refuzi, nu te lasă să crezi,
Te învață să-ți cauți iubirea pe net.
Viața este viteză, nu mai poți să te-oprești,
Te strivesc cei din urmă dacă încetinești,
Cineva să oprească invazia de biți,
Cineva să ne facă din nou fericiți.

Fericire-i când iarba apare,
Fericire-i când raza de soare
Intra-n cort și îți mângâie fața, 
Aeru-i sărat…

Fericire-i o sticlă de vin,
Fericire e cerul senin
Într-o zi-n care-ai hotărât
Să alergi pe câmp.

Fericire-i când puiul de om
Vrea în brate și moare de somn,
Fericire-i când frunzele cad 
La un picnic în parc.

Fericire-i când îți amintești
Cât de fericit ești când iubești,
Fericire-i când dormi tu la ea,
Chiar pe canapea…

Fericire e când tatăl tău
Te invită la el în birou
Și deschide o sticlă de bere, 
Prima bere din viața ta.

Fericiți…
Fericiți…”

Lovește-mi tâmpla c-o palmă de fericire, izbește-mă de-un zid de plăcere, rupe-mi tristețea de pe mine, smulge-mi pesimismul care mă roade la oase, zguduie-mi lumea posomorâtă, țipă la mine cu vorbe frumoase. Debarasează-mă de această nepăsare, de acest sentiment ipocrit.
Violează-mi intimitatea, acum îți permit, n-o să arunc cu pumni și vorbe grele spre tine, căci la moment intimitatea mea nu e decât un pustiu, în care persistă vânturi puternice și singurătate.
Fii cel care mă rupe de-acolo aducându-mă aici și înfigându-mă în adânca beatitudine.
Sparge frageda tăcere și șterge praful de pe sufletul meu. Aruncă tot ce-i putred și unge-l cu glazură de fericire.
Înțeapă-mi chipul cu ”firicele” de soare, apoi stropește-mă cu picături de ploaie.
Împrospăteză-mi pofta de-a visa, aruncă-mă-n dorința de-a simți din nou.
Bate-ți joc de tot ce-mi face rău, apoi când mă vezi cu chipul luminat, strânge-mă-n brațe cum n-ai mai făcut-o niciodată, pupă-mă de-a mărunțelul știind că sufletul și trupul proaspăt îți aparține.


joi, 12 aprilie 2012

al..e


recunosc c-am căutat singurătatea
disperată și-nsecată,
ca acum când am dat de ea,
m-a copleșit si începe a mă speria.

nu caut prieteni pentru a-i pierde din nou,
sau să-i am privindu-i ca un tablou,
s-aștept momentul când vor greși
și eu neașteptând , îi voi părăsi.


nu încerca să-nțelegi
și mie mi-e greu,
doar nu îndrăzni să te bagi în viața mea,
sau dacă vrei, riscă, poate te voi accepta.