marți, 15 martie 2011

Puterile noastre divine !

Toţi avem greutăţi,nu ? Toţi avem momente cînd simţim că nu mai putem,că totul e prea greu,prea complicat pentru raţiunea omenească. Începem să căutăm vinovaţii,să căutăm soluţiile,ne descurajăm,ne prea preocupăm,căutăm leacul pentru răni,căutăm soluţia ! O căutăm peste tot ! Dar într-un final obosim şi renunţăm ! Cu timpul realizăm că e mai bine,sufletul se vindecă,şi apare întrebarea, unde dispare durerea sufletească ? Dar e un răspuns atît de simplu,puterea e înăutru nostru,e ascunsă adînc în suflet şi mereu a fost acolo,dar noi suntem prea preocupaţi de căutarea ei,uitînd de faptul că scăparea suntem noi . Încurajarea de sine are un efect nedescris,e probată pe propria-mi piele şi chiar ajută destul de mult. Trebuie mereu să ne găsim puterile din interiorul nostru,putem trece peste tot,doar trebuie să ştim cum,căci Dumnezeu ne dă toate încercările cu scopul ca să ne facă mai înţelepţi,ştiind că suntem în stare să înfruntăm orice încercare,suntem nişte creaturi nespus de puternice,dar neştiitoare!

luni, 14 martie 2011


Ce aş vrea să devin în viitor ? 
''Scorpie ''! Mamii,da,vezi bine,''scorpie'' ! De ce ? Ahh,cîte motive,dar spun unul clar,pentru că m-am săturat să fiu tipa care mereu ia totul la inimă,care rămîne afectată !



Unde aş vrea să trăiesc ?
 În cel mai frumos vis al meu !



Cu ce mijloc de transport să mă deplasez ? 
Cu gîndurile mele !



Ce îmi place să mănînc ?
 Porţii mari de indiferenţă !



Hainele preferate ?
 Îmi place să mă îmbrac cu multe şi cît mai diverse zîmbete !



Dacă îmi place să mă machiez ?
 Sigur, mă stărui mereu să am în ochi acele luminiţe care ar însemna că îs fericită cu adevărat,să am pe buze acel zîmbet venit tocmai din inimă,obrăjorii mereu să fie rumeori,faţa mereu să-mi radieze de fericire !



Care aş vrea să-mi fie prietenii cei mai buni ?
 Nepăsarea,buna dispoziţie,distracţia,răbdarea,peripeţiile,flirtul,ş.a.m.d



Care aş vrea să-mi fie duşmanii ?
 Lacrimile,dezamăgirile,tristeţile,bolile...



Marea dragoste a vieţii mele ?
 M-am îndrăgostit cîndva demult,de cînd mă ştiu,de ochii mamei !



Cea mai mare dezamăgire ? 
Trădarea copilăriei, vrea să plece dar n-o las,din suflet niciodată nu-i voi da drumul ! 



Muzica preferată ? 
Foşnetul frunzelor,ciripitul păsărilor..


Dacă am fumat vreodată ?
Şi nu numai o dată,mereu fumez speranţe !


Filmul preferat ? 
Viaţa mea !


Ocupaţia preferată ? 
Visatuuul,distratul combinat cu învăţatul..





Я кукла вуду, плакать не буду
И запомни,я ничего не забуду !

Моя месть - сладкий сок
Кукла мой повод, кукла - план
А для тебя война!

Я кукла вуду, иди отсюда !












miercuri, 9 martie 2011

A fost şi nu mai e ...

Recunoaşte,a fost şi frumos,
Doar ca să-mi amintesc nu mai are rost.
Tot ce a fost deja e în trecut
Şi o să depun puteri ca totul să uit.


Doar cum am început să-ţi arăt nepăsare,
Verdictul tău a fost că..
Nu mai are rost împreună să fim în continuare.


Dacă serios..
Totul a fost o mică piesă de teatru,
Iar tu,dragule,ai dat testul pe patru.
Sau poate,pur şi simplu te-ai simţit ameninţat
Şi ai hotărît să fii tu ăla,
Care totul a încheiat.


Aşa a fost să fie,
Şi mă bucur că nu o să-mi pară rău mie,
Pentru că eu am făcut tot ce am putut
Şi răbdare am oferit cîtă am avut.


Nu e prea comod,suntem ca doi străini,
Dar totul e trecător,
O să apară şi în viaţa mea lumini.
                                       

Nu înţeleg de ce...


…vă excită două fete care se “mîngîie” …

…nu vă plac fetele vulgare,dar totuşi vă gîndiţi la “ce le-aţi face”…

…nu vreţi relaţii serioase,dar totuşi ne daţi speranţe…

…staţi cu mai multe,dar la fiecare în parte îi spuneţi că este specială

…minţiţi că să nu vă părăsim,dar dacă descoperim adevărul,tot noi suntem de vină că ne-am băgat nasul unde nu trebuia.

…visaţi să faceţi un “menage a trois” ,dar dacă iubita vă propune unul,cu înca unul,spuneţi că a înnebunit…

…dacă într-o noapte ea nu are chef de poftele voastre,înseamna că are pe altcineva care o satisface…

…vă înşelaţi iubita de nenumărate ori,dar dacă ea face asta o dată,e curvă şi o s-o ştie toată lumea,tu o să fii victima şi pa!

…aveţi impresia că voi puteţi face tot ce vă taie capul,iar locul femeii e “la cratiţă” …

…voi puteţi ieşi în oraş cu băieţii şi să vă întoarceţi la orice oră,iar noi dacă ieşim cu fetele,la ora “n” dacă nu suntem acasă iese cu “scandal”

…vă place să părem neajutorate în faţa voastră!

…voi vă uitaţi la meciuri,dar dacă ea se uită la o telenovelă,te neglijează şi nu îţi acordă atenţie…

întoarceţi capul după fiecare fată,oricît de îmbrăcată ar fii ea!

…vă benoclaţi în decolteul fiecărei fete!

…dac
ă vă plac buzele unei fete,vă gîndiţi ce sexy ar fi dacă ” i le-aţi rotungi” voi…

…trebuie să înjuraţi femeile de la volan!

…trebuie să aveţi mai multe tipuri de femei: îngeraşul de acasă,simpatica de la serviciu şi diavoliţa din pat!

…vă simţiţi ameninţaţi cînd un băiat îi face ochi dulci iubitei…

…sunteţi geloşi pe cea mai bună prietenă a iubitei…

…staţi cu o fată,ajunge să vă iubească ,o parăsiţi pentru că nu sunteţi pregătiţi pentru o relaţie serioasă,mai hoinăriţi un timp şi cînd vă amintiţi cît de bine era cu ea,vă pare rau…





marți, 8 martie 2011

.



Într-un final tot vei fi dezamăgit de către cineva. Trebuie să înveţi cum să mergi mai departe şi să treci peste acea dezamăgire. Vrei nu vrei, persoanele din jurul tău niciodată nu se vor ridica la măsura aşteptărilor tale.

Măcar o dată în viaţă vei suferi din dragoste.Asta este. Şi nu e greşit. Trebuie să gustăm fiecare sentiment şi să încercăm să învăţăm din el. Viaţa e dură şi iubirea este complicată. Dacă iubeşti, automat suferi. Suferi cînd persoana iubită te părăseşte, suferi cînd ţipă la tine, suferi cînd simţi că nu te iubeşte îndeajuns.
Odată şi odată tot va trebui să devii responsabil. Cu trecerea timpului, trebuie să realizăm că viaţa nu mai ne ţine pe palme şi trebuie să ne asumăm fiecare acţiune şi consecinţele ei. Chiar dacă avem părinţi prea protectori sau un partener care ne protejează, tot trebuie ca noi înşine să trecem prin această etapă care ne conduce spre drumul de adult declarat.
Oamenii sunt schimbători ca vremea. Într-o zi te iubesc ca în ziua următoare să te urască. Se poate întîmpla ca să fie alături de tine o perioadă şi cînd te-ai întors puţin cu spatele…să fie împotriva ta. Asta este. Trebuie să ne obişnuim. Pînă că nici vremea nu e atât de schimbătoare ca omul.
Rănile se vindecă, cicatricile rămîn. Vei fi rănit. Mult. Vei primi lovituri din toate părţile. Uneori chiar de unde nu te aştepţi. Cu timpul, te vei vindeca. Va fi o vindecare durabilă şi dureroasă. Dar…nu te pot minţi. Toată viaţa vor rămîne acolo cicatricile. Toată viaţa îţi vor rămîne acele semne care-ţi vor aminti că ai trecut printr-un război al sentimentelor adevărat.
Ne este frică de necunoscut.Fie că spunem asta, fie că o simţim, ne este frică pînă în măduva oaselor. Deşi spunem uneori că ne încîntă necunoscutul, de fapt…noi tremurăm de frică. Ne temem de schimbările majore, ne temem de posibilele modificări ce vor veni.
Tînjim să fim iubiţi. E în natura omenească. Am da orice pentru o fărîmă de iubire. Am da casă, maşină, bani…totul numai pentru a simţi acel sentiment înălţător. Alţii chiar omoară pentru a obţine iubirea. Cel puţin aşa cred ei.
Deşi suntem diferiţi, toţi vrem acelaşi lucru: fericirea. Blonzi, bruneţi, roşcaţi, înalţi, scunzi…toţi vor ceva. Să fie fericiţi. Toţi vor să înceteze toate lucrurile care îi fac să se simtă mizerabil şi să poată zîmbi din inimă.
În final, ai să mori.Oricât ne-am feri de acest lucru, unii cred că moartea nu îi vor vizita niciodată. Trebuie să fim oricînd pregătiţi. Eşti tu gata?
Nu vă bucuraţi de slăbiciunea mea, îs om şi eu,îs dezamăgită şi eu,dar asta nu însemană că îs slabă,o să mă ridic,dar dacă mă ridic şi de data asta vă ia dracu pe toţi,mă fac aşa o scorpie că nimeni nu o să mă poată înghiţi,nu mai zic de iubit !

luni, 7 martie 2011

Există sau nu ?


                      Iubire nu există
iubire nu exist
ă,
exista doar creduli,
iluzii şi speranţă
şi visuri de nebuni...


iubire nu există,
ci, numai dor de ea,
minciună şi orgolii,
putinţă de-a putea...


iubire nu există,
e-un fel de dumnezeu,
în care crezi o viaţă
şi-l tot aştepţi mereu...

 
iubire nu există,
de nu crezi în minuni,
ci, doar dureri sfinţite
în lacrimi de nebuni!


de Paparuz Adrian

                         Iubind în taină

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii... vin' la sânu-mi.



de Mihai Eminescu



Şi totuşi,există iubirea sau nu ? Eu de exemplu la această întrebare nu găsesc răspuns,pentru mine e un mister ! Da,au fost momente cînd eram sigură că am iubit,că iubesc,dar oare chiar e aşa ? Au fost momente cînd eram atît de fericită alături de acel cineva,cînd mă simţeam împlinită sufleteşte,cînd credeam că aşa va fi mereu,că nimeni nu ne va putea despărţi..şi ? Desigur că nu a fost aşa.A fost o persoană la care am ţinut mult şi credeam că fără el nu o să pot . Dar nu mai e în viaţa mea,dar după cum vedeţi îs vie,mi-a trecut ! Să fost iubire ? Nu cred ! Dar de ce ? Doar ţineam atît de mult ! Şi dacă a fost,de ce a trecut ?  Şi totuşi,există iubirea sau nu ? Da nu ştiu la naiba,nu ştiu..şi mă frămîntă întrebarea asta.Mai înainte eram sigură că da,sigur că există,dar acum,acum mă răzgîndesc ! Încep să privesc altfel. O singură dată mi-a fost oferită atenţie deplină,vedeam că EL chiar ţinea la mine,dar eu nu am prea putut aprecia asta. Şi atunci ştiam,credeam că dragostea există,dar de atunci am întîlnit alt ''prinţ'' care da,credeam ca tot îl iubesc,că el mă iubeşte,care iubit ? Mi s-a părut,poate am simţit ceva şi mai simt pentru el,dar el ? Puţiiine şanse ! În fine, există,sau nu..nu ştiu,dar totuşi ceva-ceva este,un sentiment puternic daca ne distruge moral,sentimental şi ne face să privim lumea alt fel,şi pînă la urmă într-un fel sau altul ne maturizează !

duminică, 6 martie 2011

Atît de frumos !


                        Definiţia strigătului
Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.

                     Nopţile
Nopţile, cînd îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfîrşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mîine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptînd cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, cînd se ating, mîinile,
totdeauna înfricoşaţi că mîinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visînd să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfîrşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi dacă va muri vreodată dragostea noastră,
va muri nu din pricina nopţii
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.
                        
                                  Avem timp
Avem timp pentru toate. Să dormim, 
să alergăm în dreapta şi în stînga, 
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine.
Avem timp să citim şi să scriem, 
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris.
Avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm. 
Avem timp sa ne facem iluzii 
şi să răscolim prin cenuşa lor mai tîrziu. 
Avem timp pentru ambiţii şi boli, 
să învinovăţim destinul şi amănuntele. 
Avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare. 
Avem timp să ne-alungăm întrebările, 
să amînăm răspunsurile. 
Avem timp să sfărîmăm un vis şi să-l reînventăm. 
Avem timp să ne facem prieteni şi să-i pierdem. 
Avem timp să primim lecţii şi să le uităm după aceea .
Avem timp să primim daruri şi să nu le înţelegem .
Avem timp pentru toate, 
nu e timp pentru puţină tandreţe.
cînd să facem şi asta, murim. 
.

                    




                         

de Octavian Paler !


Sometimes..



Uneori am nevoie doar de linişte,de o linişte nebună,încît să-mi aud propria respiraţie,să aud clipitul genelor,glasul inimii.Uneori am nevoie de o îmbrăţişare strînsă,să mă simt în siguranţă,să mă simt ca cea mai nevinovată fiinţă.Uneori am nevoie doar de un sărut pe frunte,ca să mă simt importantă,să ştiu că nu trăiesc în zadar,că cineva are nevoie de mine.Uneori am nevoie de lacrimi,lacrimi de fericire,lacrimi de tristeţe,ca să mă simt om,să îmi arăt sentimentele,să simt că trăiesc.Uneori am momente cînd nu vreau să deschid ochii,cînd mi-e frică de lumea în care trăiesc,pentru că...nu ştiu nimic despre ea,sunt ca o străină într-o lume necunoscută,într-o lume misterioasă,schimbătoare,nu ştii la ce să te aştepţi în orice moment. Uneori zîmbetul unui copil inocent mă încarcă de viaţă,deoarece ştiu,atît timp cît soarele răsare şi copiii zîmbesc totul e bine.Mereu cînd văd copiii zîmbind,bucurîndu-se de viaţă,pe chipul meu apare un zîmbet plin de plăcere,realizez că viaţa are sens.Uneori cînd văd bătrînii cu faţa plină de riduri,rezemîndu-se într-o cîrjă,neajutoraţi,uitaţi de toţi,mi se umple inima de tristeţe,pentru că au trăit o viaţă poate frumoasă,poate urîtă,dar merită o bătrîneţe fericită,merită să îşi trăiască ultimii ani în plăcere,nu trebuie să uităm de ei,pentru că mîine-poimîine ne vine şi rîndul nostru ! Uneori mă întreb ce caut în viaţa mea ?! Uneori mă simt străină în propriul corp,pe cînd alteori îs atît de fericită,încît nu aş vrea să părăsesc această viaţă niciodată. Totuşi creatura omenească e o creatură unicală,plină de mistere,care uneori e imposibil de înţeles.




marți, 1 martie 2011

Şi dacă-l las să plece?



Să-l las să plece? Îl las ! De ce ? Dar de ce nu,de ce nu aş face-o ? Sau poate să-l leg cu lanţuri de mine ? Se zice că dacă-l laşi să plece şi dacă se reîntoarce înseamnă că iubeşte.Dacă s-a reîntors ? Da,s-a reîntors şi nu numai o dată ! Iubeşte ? Nu,nu cred ! De ce cred aşa ? Dar de ce nu aş crede ? Pentru că pe lînga aia se mai zice că cel ce te iubeşte nu-ţi va face rău niciodată..şi ? Da,el mi-a făcut,uh..şi de-ar fi numai o dată.În fine,toţi vorbesc despre iubire,dar ce ''dihanie''  e asta ? ) Oare chiar există ? De ce este însoţită de atîtea dezamăgiri? Dacă simţi ceva pentru el\ea,de ce pur şi simplu nu putem fi fericiţi împreună? De ce trebuie să existe ceva\cineva care să pună piedice ?
Să-l las să plece ? Îl las ! Dacă vreau asta ? Nu,nu vreau ! De ce atunci îl las ? Pentru că nu poţi ţine o persoană cu forţa lîngă tine şi plus la asta,să vrut de mult pleca ! Atunci ce se întîmplă ? Pe cuvîntul meu că singură nu ştiu ! Tot ce ştiu e că da,se întîmplă ceva,dar deja am renunţat să mai caut ce ! Dacă va rezolva el bine,dacă nu,atunci timpul...şi nu ştiu dacă va duce la ceva bine! 
Şi ştii ce displac cel mai mult ? Tăcerea dintre noi ! Nu zic,uneori ajută,dar aici deja e abuz şi mi-e frică să nu intre în obicei,să nu ni se dea pe plac,că atunci e de rău !
Să-l las să plece ? Da du-te dacă vrei !!! 



''I don't really want to leave you behind,
But apparently you can't stay all mine,
So I'll try to let you go,
You're not mine to own.''

''If I let you go
Would the scars continue to show.''