Acolo unde nu există unde

Merg pe drum, privesc la oameni și mi-e milă de ei. Toți merg pe același drum, dar în direcții diferite. La fel e și în viață, viața e ca un drum, aș spune eu unu nu prea lung, dar plin de obstacole. Alții o iau pe poteci, realizînd mai apoi că s-au rătăcit, alții înconjoară, dar oricum ajung la destinație. Care-i destinația? Moartea!

Fiecare din noi are gînduri diferite, aceeași viață, dar totuși una a lui. Trăim într-o lume, în aschimb nu avem aceleași sentimente, sau, cine știe ?! Nu pot să comentez ceea ce nu văd, dar presupun că cum toți suntem diferiți la exterior, la fel și în interior. În fine, teorii cunoscute de toți.

Ziceam la început că mi-e milă de oameni, chiar și de animale, mi-e milă de tot ce are suflet.
Alții mor nereușind să simtă ce e aia viața, alții mor cînd li-e viața mai dulce, dar alții se roagă la moarte. Unii mor de foame, pe cînd alții de la bani pierd omenia. Unii ajut pe cine pot ”rupîndu-se în 10”, pe cînd alții omoară fără pic de milă.
Se zice că omul singur își modelează viața, alții însă pretind că destinul se joacă cu noi, dar copilul acela care nici n-a reușit să simtă viața, cu ce a greșit, tot el e vinovat că nu are dreptul la viață? Și într-un final, unde e dreptatea ? Cine suntem noi? De unde venim și unde ne îndreptăm ?

Toată viața luptăm, vrem să încercăm de toate, să ajungem cît mai sus și cît mai departe, și întru-un sfîrșit tot murim, pentru că spre ea ne îndreptăm întreaga viață.
Ne naștem neajutorați și murim la fel. Suntem neputioncioși în fața morții.

Și de nimic nu vei avea parte, 

doar să te duci acolo unde nu există unde.

2 hearts, 1 soul, 1 beat.

E prima oară cînd mă simt atît de bine lîngă cineva, mă simt importantă, mă simt dragă sufletului, e prima oară cînd mă simt a LUI , și-mi placee !

Și știi, 

Te am în mine,

Simt miros de tine,

Mă pierd în gîndul despre noi,

Chiar suntem fericiți amîndoi .

În ochii mei, relația asta nu mai avea nici-un viitor, căpătasem prea multe puteri, încredere în mine mai mult ca niciodată, chiar reușisem să-mi îndrept gîndul de fiecare zi către alticineva, pentru mine ăsta era un progres destul de mare, eram practic gata pentru o altă viața, una nouă, fără tine. Iartă-mă că zic astea toate acum, dar vreau să știi, am nevoie să le spun pe toate. Mă rugam să dispari ca să pot fi iarăsi fericită, și cine știa atunci că nimic nu se termină, că abea totul începe, cine știa că anume tu vei fi acela care mă va face din nou fericită ? Nici nu presupuneam.
De la început pentru mine era o glumă, sentimentele puse sub lacăt.
Dar întîmplările au luat un alt curs, nu știam că se va ajunge unde suntem acum, dar sunt a naibii de fericită !

Acum iubește-mă !

De restul mă ocup eu,

În toate ne va ajuta Dumnezeu.

Atunci fugeam de tine ca să-mi găsesc liniștea,

Astăzi liniștea mea e în ființa ta.

Mă lupt cu aşteptarea,mă doboară şi mor,

Sunt între vis şi realitate dar îmi revin uşor,

Privesc pe geam, picură domol

Și mă învăluie un singur dor,

Privesc spre cer,te văd în față,

Te vreau alături mai mult ca niciodată.

Fii lîngă mine și în același timp fii cu mine. Știu că-ți pasă de Noi !

♥

If your heart was a prison, I would like to be sentenced for life.

I'm ( not ) okay.

și din nou starea de conștiență și durere absolută. buzele încearcă să rostească un cuvînt cu logică, un cuvînt la locul său, să nu descurajeze, dar totuși să arate că ceva nu-i bine. și? nimic.

E ora 2:47, iarăși noapte petrecută pe net, demult nu am avut așa nopți, dar îs cu ghinion, pentru că mereu aceste nopți vin învăluite de melancolie și gînduri absurde.

negru. negru. negru.

o liniște prelungă și profundă. mi-e greu să și respir, pleoapele-s atît de grele, dar nu, că nu mi-e somn, ar fi totul mult prea ușor dacă aș putea adormi.

număr secundele. tic - tac, tic - tac.

negru, negru, negru.

deobicei aceste stări mă înfășură cînd nu-s sigură de ceva, acum nu-s sigură de sentimentele tale, da oare sunt ? de ce încerc să vorbesc pentru tine ? dacă n-ai zis, înseamnă că nu-s, sau de unde naiba să știu eu ? știu că gîndesc și scriu aiurea.

mi-e greu să gîndesc, să vorbesc, să simt. mi-e frică să-mi redeschid inima. dacă se repetă ?

I hate this fuckin' feeling !

aberații. încerc să adorm, mîine promit să mă trezesc cu capul limpede. iar acum, OUT .

Un ciclu absurd.

Putem fi atîtea lucruri în același timp! Pe deasupra, lumea greșește făcînd mereu clasificări. Nu existăm prin ceea ce avem, ci prin ceea ce simțim.

Există multe feluri de lipsuri. Ar trebui să ne îngrijoreze lipsa nu de bunuri materiale, ci de sensibilitate în fața vieții. Sunt multe universuri de descoperit.

Eu cred că totul e aici înăuntru, dar simțim nevoia să căutăm în afară pentru a ne justifica existența, iar cînd o considerăm justificată nimic nu mai are sens și repetăm același ciclu, pînă cînd moartea se îndură de noi.

Moartea este singurul adevăr. Am venit pe lume fără nici o noimă, n-am fost consultați și nici întrebați dacă vrem să venim. Ființăm cu unicul scop de a pleca pe lumea cealaltă.

O călătorie pierdută . . .

Ne întemeiem familii, mîncăm, ne educăm, ne rugăm la imagini care nu ne spun nimic: nu pot da sfat pentru că nu au trăit. Vrem să credem în ceva, să ne agătăm de orice pentru a înșela certitudinea acestui ciclu absurd. . . 

Ne inventăm călătorii, muzicieni, balerini, opere, ne îmbrăcăm cu haine prefăcîndu-ne că înțelegem acest teatru, ne interpretăm bine rolul, stăruindu-ne să aparținem acestor cercuri unde nimeni nu gîndește, pentru că a gîndi poate fi primejdios . . .

Y e s,  e v e r y o n e   h a s   t o   d i e .  .  .

dezgheață-mă.

E frig măăă, e frig, brrr...

Diminețile îs reci, serile, în general, zilele. nu știu de ce îmi pare că la mine e mai frig ca la toți.
mi s-a reproșat că am piele de broască, cică e foarte rece.
îmi vine răceala parcă și din interior.

niciodată nu mi-a plăcut toamna, primăvara, anotimpurile astea de trecere.

acum parcă mă regăsesc în toamnă. stările-mi sunt la fel ca zilele de toamnă. suflet rece, dispoziție posomorîtă, mai apoi apare cîte-o rază, mă mai încălzește. prin raza asta se poate înțelege : un zîmbet de copil, un compliment, o privire, o atingere, gîndul la tine, vocea ta, modul tău de-a mă topi . . .

e toamnă. e școală. e frig. da-mi place.

îmi place pentru că după toamnă vine iarnă, primavară, apoi iar vară.
îmi place atmosfera asta de toamnă, nu știu de cînd și cum de, dar începe să-mi placă tot mai tare. ploile astea care parcă mai curăță sufletul, mult-prea numeroasele gînduri. poate fi și dimpotrivă, să-mi mănînce toată energia.

mă îmbrac, gîndesc, simt și văd parcă în stil de toamnă. dacă te gîndești cum, nu mă întreba, pentru că nu pot explica. tomnatic. și gata.