Acolo unde nu există unde

Merg pe drum, privesc la oameni și mi-e milă de ei. Toți merg pe același drum, dar în direcții diferite. La fel e și în viață, viața e ca un drum, aș spune eu unu nu prea lung, dar plin de obstacole. Alții o iau pe poteci, realizînd mai apoi că s-au rătăcit, alții înconjoară, dar oricum ajung la destinație. Care-i destinația? Moartea!

Fiecare din noi are gînduri diferite, aceeași viață, dar totuși una a lui. Trăim într-o lume, în aschimb nu avem aceleași sentimente, sau, cine știe ?! Nu pot să comentez ceea ce nu văd, dar presupun că cum toți suntem diferiți la exterior, la fel și în interior. În fine, teorii cunoscute de toți.

Ziceam la început că mi-e milă de oameni, chiar și de animale, mi-e milă de tot ce are suflet.
Alții mor nereușind să simtă ce e aia viața, alții mor cînd li-e viața mai dulce, dar alții se roagă la moarte. Unii mor de foame, pe cînd alții de la bani pierd omenia. Unii ajut pe cine pot ”rupîndu-se în 10”, pe cînd alții omoară fără pic de milă.
Se zice că omul singur își modelează viața, alții însă pretind că destinul se joacă cu noi, dar copilul acela care nici n-a reușit să simtă viața, cu ce a greșit, tot el e vinovat că nu are dreptul la viață? Și într-un final, unde e dreptatea ? Cine suntem noi? De unde venim și unde ne îndreptăm ?

Toată viața luptăm, vrem să încercăm de toate, să ajungem cît mai sus și cît mai departe, și întru-un sfîrșit tot murim, pentru că spre ea ne îndreptăm întreaga viață.
Ne naștem neajutorați și murim la fel. Suntem neputioncioși în fața morții.

Și de nimic nu vei avea parte, 

doar să te duci acolo unde nu există unde.