scared.

Vreau sănătate acum. Sănătate multă, de aia bună. Nu știu de ce până acum tot ce ținea de mine mă interesa mai puțin. Tot ce făceam pentru alții și tot ce credeau alții despre mine era mult mai important. Am devenit mai egoistă, sau nu, mai realistă, mai matură.
Atât de multe probleme în ultimul timp, și sănătatea, ah sănătatea. Mă simt slabă, mult prea slăbită. Și cui îi pasă? Surprizăăăă - nimănui, fato! Nici chiar așa, hai să bag un ”aproape” nimănui.

Am nevoie de persoane adevărate. Am nevoie. Dar nu vreau să accept. Și e greu.

Mi s-a luat de atâta fățărnicie, îmi stă în gât și simt c-o să scuip. Toți îți vor binele, dar când ai șansa să fii cât de cât fericit, sigur că nu uită de tine, sar încearcând să te dezică de ea.
Băi, da nu vi-e silă de voi? Nu v-ați săturat?
 Mi-e silă de toate măștile astea ieftine. Mi-e silă de vorbe false și priviri amenințătoare. Mi-e silă de oameni, pentru că au renunțat la sentimentele lor adevărate pentru niște măști, niște banale măști. Și cel mai trist e că lumea începe să-ți iubească masca, neștiindu-ți sufletul.
Uneori mă las amegită de acele măști. Și doare. Fac prostia și atârn și eu una, și mă urăsc pentru asta.

Stau prost și cu starea sufletească. Mă simt vinovată. Mă simt vinovată pentru că vreau fericire.
Mi-e frică să mă îndrăgostesc.
Par nesuferită. Ignor cum pot, pentru că cred că așa e mai bine. Of, pe cine mint? Pentru că mi-e frică. Vreau să țip. Să mă zbat și să evadez. Sunt cuprinsă de temeri.