E trist și-mi vine să plâng știind că
geniile mor, se nasc alții, dar niciodată nu-i pot înlocui pe ACEI.
Pretindeam că nu am un sciitor preferat, că toți scriu în felul lor și tot eu susțineam că va fi imposibil să-mi găsesc un ideal, nici nu doream, nu vroiam să mă inspir din viața nimănui. Totul până când am dat de OCTAVIAN PALER.
Nu știu ce să zic, nici nu știu de ce scriu acest post, dar simt că trebuie să o fac.
E bătrânul meu înțelept și dârz, un ideal în viață, îmi pare extrem de rău și voi avea mereu o piatră pe suflet pentru că am dat de el atât de târziu, undeva anul trecut, am început să-i citesc creațiile, nu puteam înceta să citesc, îmi dădeau lacrimile, eram bântuită de diferite gânduri, eram dezamăgită într-un fel pentru că nu înțelesesem până atunci multe lucruri despre viață.
Mulțumesc vieții că l-a adus printre noi să ne lumineze, să ne smulgă valurile de pe gândire și simțire. Suntem bucuroși să te avem pentru totdeauna.
Cât de mult aș vrea, aș da orice ca să-i strâng mâna cu respect sau chiar să i-o sărut ca a unui sfânt.
Sunt tânără, de multe neștiutoare și îmi caut modele, unul dintre puținii care a reușit să mă impresioneze este deja mort. Se află sus printre îngeri, chiar dacă nu credea în viața de apoi.
Așa oameni nu mor niciodată, vor arde ca o flacără veșnic aprinsă în sufletele noastre.
Pretindeam că nu am un sciitor preferat, că toți scriu în felul lor și tot eu susțineam că va fi imposibil să-mi găsesc un ideal, nici nu doream, nu vroiam să mă inspir din viața nimănui. Totul până când am dat de OCTAVIAN PALER.
Nu știu ce să zic, nici nu știu de ce scriu acest post, dar simt că trebuie să o fac.
E bătrânul meu înțelept și dârz, un ideal în viață, îmi pare extrem de rău și voi avea mereu o piatră pe suflet pentru că am dat de el atât de târziu, undeva anul trecut, am început să-i citesc creațiile, nu puteam înceta să citesc, îmi dădeau lacrimile, eram bântuită de diferite gânduri, eram dezamăgită într-un fel pentru că nu înțelesesem până atunci multe lucruri despre viață.
Mulțumesc vieții că l-a adus printre noi să ne lumineze, să ne smulgă valurile de pe gândire și simțire. Suntem bucuroși să te avem pentru totdeauna.
Cât de mult aș vrea, aș da orice ca să-i strâng mâna cu respect sau chiar să i-o sărut ca a unui sfânt.
Sunt tânără, de multe neștiutoare și îmi caut modele, unul dintre puținii care a reușit să mă impresioneze este deja mort. Se află sus printre îngeri, chiar dacă nu credea în viața de apoi.
Așa oameni nu mor niciodată, vor arde ca o flacără veșnic aprinsă în sufletele noastre.
Avem timp
avem timp pentru toate. Să dormim
să alergăm în dreapta și în stânga
să regretăm ce-am greșit și să greșim din
nou
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim
pe noi înșine
avem timp să citim și să scriem
să corectăm ce-am scris, să regretăm
ce-am scris
avem timp să facem proiecte și să nu le
respectăm
avem timp să ne facem iluzii
și să răscolim prin cenușa lor mai târziu
avem timp pentru ambiții și boli
să învinovățim destinul și amănuntele
avem timp să privim norii, reclamele sau
un accident oarecare
avem timp să ne-alungăm întrebările
să amânăm răspunsurile
avem timp să sfârâmăm un vis și să-l
reinventăm
avem timp să ne facem prieteni și să-i
pierdem
avem timp să primim lecții și să le uităm
dupa aceea
avem timp să primim daruri și să nu le înțelegem
avem timp pentru toate
nu e timp pentru puțină tandrete
când să facem și asta, murim.
Dar eu ma intreb, de ce sa suferim? De ce sa nu ne oprim a suferi pentru toate cele? Parintii cand ne mor, ei nu trebuie plansi, caci ii inecam cu lacrimile noastre, ei au plecat intr-un loc mai bun, de ce sa nu ne bucuram pentru ei? Moartea este o izbavire, de la o anumita varsta, iar daca am avut fericirea de a trai multi ani alaturi de parintii nostri, mai bine sa-i multumim Domnului pentru un asa minunat dar, decat sa incepem sa suferim pentru ca nu ne place ce ne trimite viata, Creatorul ei! De fapt, cand ne mor parintii, ne plangem pe noi, ca am ramas fara ei, iar nicidecum nu ii plangem pe ei, care au plecat intr-un loc mai bun; caci cu siguranta cu totii se duc intr-un loc mai bun!
RăspundețiȘtergereSa incepem dar, cu noi insine, si sa ne pazim gandul si inima curate fata de toti, si toate. Iar suferinta, sa le-o lasam celor care nu mai prididesc sa isi doreasca tot felul de lucruri, iar si iar, atasandu-se de dorinte intr-atat de mult, incat suferinta provocata de ele nu se va sfarsi niciodata pentru ei, nici macar dincolo de mormant.
La judecata de apoi ni se vor cantari poate, numai lacrimile, dar sunt lacrimi intre lacrimi, si poti plange, chiar si fara sa versi macar o singura lacrima…aidoma lui Octavian Paler.
Poezia fain...bravo,
nici nu se discută, a fost și va rămâne mereu un GENIU!
RăspundețiȘtergere