[și] nu cer mult

Aș vrea o zi lipsită de certuri, nemulțumiri,

...și acre amăgiri.

Plină de-armonie, farmec, sclipire

...și iubire.

Nu mă judeca că am inima plină de bătăi

...și ochii plini de tine,

Că visez să fim uniți mult timp, nu doar acum

...și că vreau dragoste cu duium.

Vreau sinceritate, perseverență

...și confidență.

Obosită moral, îngrijorată

...și tot eu mă simt agitată.

Îmi lipsește zâmbetul tău molipsitor

...și surâsul ademenitor,

Atingerea caldă, cuvântul alintător

...și iar mi-e dor.

”O viață de rezervă” de Jodi Picoult

Dacă vă zic că e minunată cartea, aș subaprecia-o, pentru că nu găsesc cuvinte potrivite ca să descriu ce sentimente mi-a trezit în mine, am impresia că am fost eu în locul Annei (una din principalele personaje), că am trecut și eu prin acele dezamăgiri, acele dureri, defapt am bântuit ca o fantomă prin ”pielea” tuturor personajelor și asta m-a făcut să înțeleg multe. 

Am întîlnit în această carte întrebări fără de răspuns. Sunt redate problemele vieții atât de bine, citind pur și simplu îți vine să te asezi jos și să începi a plânge pentru nedreptățile din lume, ei și, mai departe? Cine o să lupte pentru tine? 

Acest roman ne convinge că problemele nu uită de nimeni, că nu tre să ai o anumită vârstă când vine vorba de ele, ne convinge că un copil poate înfrânge probleme mature. Mi s-a conturat ideea că oricât de multe probleme nu am avea și oricât de mari, mereu avem nevoie de ajutorul, de umărul cuiva, căci singurătatea e veninul care mănâncă sufletul de viu.

Sunt descrise relațiile între surori, relațiile tată-fiică, ceea ce mie îmi lipsește. Citind, am realizat că totuși să fii în postura de soră sau frate, mai mic sau mai mare, e o responsabilitate mare.

Nu putem prevedea sau plănui tragediile care urmează să se întâmple, dar putem proteja și prețui ce și pe cine avem la moment, și astfel încercăm să fugim de unele tragedii, sau de regrete. 

Ce trebuie să știm e că în fața unui chip zâmbăreț, a unei personalități puternice, se ascunde un suflet firav, dar oamenii s-au obișnuit să fie înșelați de aparențe.

Timpul trece prea repede iar noi suntem ocupați cu multe alte lucruri pentru a observa asta și ajungem sa regretăm că nu am mușcat mai mult din fericire!

La sfârșitul cărții m-au luat lacrimile, nu pur și simplu mi-au lăcrimat ochii, dar am plâns în sensul direct, sfârșitul pur și simplu te dă gata, e o carte atât de captivantă, nu vrei și nu accepți faptul că se sfârșește.

Am privit și filmul după aceea și am rămas total dezamăgită, m-am mai convins încă o dată că filmul niciodată nu va schimba o carte bună.

Vă recomand romanul cu căldură şi vă încurajez, vă îndemn să-l citiţi. Este o lectură emoţionantă care trezește sentimente profunde şi care atinge cele mai întunecate temeri ascunse în sufletul nostru.

away from this world

Și chiar e imposibil la naiba să fie și la mine odată TOTUL bine? Nu-mi zi că e imposibil, pentru că nu este, iar dacă este, de ce nu poate să fie posibil? Nimic bun, nimic ce să mă bucure, nimi nou, defapt nu, mint, nou este și încă destul.
Port de 9 zile nenorocitul ăsta de gips și încă la mâna dreaptă, nu pot face nimic normal, tre să stau să număr ”muștele” la școală, nu-mi pot vopsi unghiile, să-mi spăl părul singură și nici să mă închei la pantaloni normal și plus la asta a fost pus aiurea și mă doare mâna de mama focului.
Amețesc la orice pas, parcă îmi pare că o să cad într-o zi în mijlocul drumului și o să mor la naiba. Inima o ia razna și tre să o lecuiec și pe asta ”băgând” în mine o mulțime de pastile, ochii în ultimul timp mă dor tot mai des. Mai vreți să vă zic de sănătate, cred că ajunge, că îmi amintesc toate problemele și devin agitată.
În planul dragostei? Vreau... dar el... și eu... atunci... trebuia... sau nu... dar...  âââ, pfff, mai bine trecem peste că nici nu știu ce să zic.
Prietenii, of, tot mai puțini și mai puțini, pentru ca timpul dă cărțile pe față și îți dai seama cine defapt ți-e prieten și cine e doar o prefăcătură. Rămâi dezamăgit și cui să te plângi?! Suferă consecințele, rabdă durerile de cap și lacrimile, pentru că ai avut încredere și ai depus speranțe.
Cu școala, am pomenit de ea la început, ei, o infinită plictiseală, la început mă mai bucura faptul că n-o să scriu testele semestriale, dar nu, vreau să le scriu, vreau lecții normale, mi s-a luat deja de ”odihna” asta!
Altora li se zice să-și ia ochelarii roz de pe ochi și să vadă lumea reală, dar mie? Cine îmi ia mie ochelarii ăștea negri de pe ochi că parcă s-au lipit și nu se mai deprind, sau poate defapt privesc totul așa cum este? De când naiba am devenit eu realistă? Nu că eram cu capul în nori, dar priveam partea cea bună, partea plină a paharului, și acum... dar parcă nu, dar... în fine, cred că luptându-se se combină realismul cu optimistul, prostie, prostieee, nu-mi place!!!

Vremea asta e aiurea și ea, parcă intenționat, unde e zăpada, unde e atmosfera iernii? Vreau să ningă și eu să mă arunc în omăt și să stau acolo până îngheț, să mă chinui să prind fulgii în gură în timp ce ninge, să fac îngerași în zăpadă, babă de omăt, off, de când nu am făcut toate asta, să mă dau cu sania, să mă bat cu bulgări, să simt iarna, dar defapt, defapt tot ce avem sunt niște ploi scurte care ud străzile și înmoaie pământul.

să vă fie de bine. nu mai scriu. mă enervez.

I feel like I am away from this world.

It's funny how things change ^^

Și știu, știu, știuuuu, mi s-a mai zis și nu numai o dată că dispoziția, starea mea e mai schimbătoare ca vremea, la care știi ce răspund ? -”Știu” :D păi de ce să neg dacă e așa?!

Zilele astea în sufletului meu fredona o notă melancolică, pe cînd azi așa de bine mă siiiiiiimt.  Știu că acuș iar mă poate ”anina” spurcata de tristețe, dar pînă încă nu m-a ”apucat”, mă bucur de  veselia și buna dispoziție pe care o am, o merit. 

Promit că de azi o să uit de depresie, știu că nu trebuie să promit pentru că oricum nu se realizează ceea ce promiți, parcă intenționat e viceversa, da o să încerc, pe bune.

E frumosă mă viața asta, doar că trebuie să știi din ce parte s-o privești. Trebuie să o înțelegi. Începeam să devin realistă, dă-o naibii, mă simt bine pe poziția de optimistă, e stilul meu, un zîmbet frumos, uneori cam trist (pentru cei care pot citi în zîmbete și în ochi), dar important că zîmbetul meu ajută multor persoane, chiar dacă nu mă simt eu bine, îi fac pe alții fericiți, și daaa, chiar îs mîndră de asta, chiar dacă n-o sa devin eu un viitor psiholog (ceea ce uneori vreau, alteori nu) dar o să fiu centrul companiei, o să fiu ca un virus care îi infectează pe toți cu bună dispoziție și poftă de viață.

Nu pot înțelege oamenii care mereu stau ca o stîncă, imposibil de mișcat, de schimbat dipsoziția, pentru că el e supărat pe viață, pentru că viața nu e așa cum vrea el. Fii realist, omule, dă la naiba din coate și fă-ți viața așa cum o vrei. Totul depinde de cum gîndești și din ce colț privești viața. Poate fi o zi proastă, două zile să nu ai dispoziție, hai la urma urmei o săptămînă, atunti zici că săptămîna sau ziua e urîtă, dar ce te legi mă de viața, că ea chiar e frumoasă?!

 Învață să privești partea plină a paharului, fii ceea ce ești, fii mîndru de ceea ce ești, fii mîndru de ceea ce ai. Oamenii nu au ce mînca, unde dormi, iar tu te superi că nu ți-ai luat blugii de la zara, dar de la coton.

Mi-e milă de oamneii care se află într-o continuă depresie, da, am și eu depresii,  e și normal, ca orice om, am și eu probleme și necazi, dar ce tre să fac ? Să mă supăr pe viață și să renunț să mai lupt ? Fericirea trebuie dobîndită, ca să o primești trebuie mai întîi să o dăruiești.

Nu totul se primește cum vreau, nici nu că aștept asta, într-o oarecare măsură nici nu vreau, eșecurile mă fac mai puternică, mai dornică de a lupta pentru fericirea mea, știind că dacă vreau cu adevărat și dacă fac ceva pentru asta, atunci numaidecît o voi primi. Oamenii invidioși, adică acei care nu au reușit nimic în viață și care te vor și pe tine la nivelul lor , să le înmulțești grupul, ei mereu te vor trage la pămînt, dar știi ce să faci ? Dă-i naibii, arată-le ce poți, fii puternic, dă tot ce e mai bun din tine, nu sta locului, nu pierde timpul, fii activ, învață, pune în acțiune, trăiește, măi, fii superior, crede în ceea ce vrei, luptă pentru scopurile tale și totul se va împlini, iar cei invidioși te vor lăsa în pace, pentru că vor vedea în tine un adversar de neînvins, hai mă, chiar eu tre să te învăț viață ? :D

E foarte mult de discutat pe așa teme, îs preferatele mele, defapt tot ce ține de psiholgie. Repet, regret pentru că unii oameni se dau bătuți prea ușor, viața e grea, e dificilă, dar e frumoasă, ar fi prea plicisitoare dacă ar fi monotonă, iar dacă lupți, vei fi răsplătit. 

Don't worry, sometimes

I'll be ok. Is that what you want me to say?

Persistă în ultimul timp un aer greu, o senzație de tristețe, de oboseală.
M-am rătăcit pe drumul nesfîrșit al melancoliei, simt că orice pas mă adîncește și mai mult în ea, n-am voce să strig, caut disperată ieșirea, dar nu o văd, ochii parcă îmi sunt acoperiți de-o ceață intensă.

Se întîmplă ceva ciudat cu mine, uneori mi-e greu să rezist acceselor de tristețe, se dezlănțuiesc pe neașteptate.
Simt deseori sentimentul teribil al iremediabilului, simt că am pierdut ceva, ceva esențial, care e de neînlocuit. Nu văd rostul la tot ce fac și ce am făcut.
Mă chinui să înțeleg ce-am pierdut și uneori îmi pare că e vorba de copilărie. E deajuns să-mi amintesc cîteva din momentele dulcei și neînlocuitei copilării și realizez că acum  totul e mult prea trist, fiind copil ardeam de nerăbdare să cresc, să fiu și eu ”fată mare”, defapt așa-s toții copii, uite-o că practic am pierdut-o și e trist. Acum regret că nu am făcut mai multe șotii, căci în copilărie totul se iartă. Am avut o copilărie frumoasă, dar îi simt lipsa.
Cu încetul descopăr că neînțeleasa mea tristețe e alimentată de nenumărate alte izvoare, sentimentul trecutului mă doboară. Au fost lucruri care nu mai sînt, am avut posibilități pe care nu le-am împlinit, dar deja totul e ireparabil.

Toamna de simte singurătatea într-un mod mai deosebit, deși n-ar trebui să o simt, nu eu, nu aș avea motive. Îs nervoasă, tristă și sensibilă, Doamne, cît urăsc stările astea. M-aș arunca în valurile nepăsării și a fericirii, dar cum? La moment îmi pare imposibil.
Frigul de afară mi se strecoară printre vene infectîndu-mă de o infinită tristețe, mi-e frică să nu-mi inghețe chinuita mea inimă.
Nici muzica nu mă mai readuce la viață, totul devine mult mai greu, mă simt pierdută în lumea asta mare.

Strivit, un fir de iarbă !

Precum un fir de iarbă,

La fel de firavă îmi ești,

Cît de mult îți port respectul,

Nici nu cred că bănuiești.

Ai fost călcată în picioare,

Pentru toți însetații ca o adăpătoare,

Ai fost umilită, batjocorită,

Mîndria, demnitatea ți-a fost căpăcită!

Mi-e rușine de limba vorbită,

Mi-e milă de lumea chinuită,

Mi-e silă de conducere, de orice argument,

Mi-e sete de-un viitor decent.

Aș vrea durerea să ți-o alin,

Nu vreau să cred în al tău destin,

Să te ajut măcar pe un minut,

Și pe mine mă doare al nostru trecut.

Basarabie, fir de iarbă călcat,

Revino-ți, noi să credem nu am încetat,

Ești comoara, ești patria mea,

Oriunde aș pleca, pe veci nu te voi uita!

Liberă!

Pentru că sunt liberă

Să-ți spun în față tot ce cred,

Fără frica ca-i putea

Să-mi spui că ceva e incorect.

Pentru că sunt liberă

Să-mi pese sau să nu regret,

Liberă să te ignor

Și la fel de liberă să te ador.

Liberă să lupt, să izbutesc,

Sentimentele cu gîndurile să le alipesc,

Liberă să fug, să evadez,

Din propriile vise să m-alimentez.

Liberă să ajung acolo sus,

Unde de mică mi-am propus,

Liberă să spun că iubesc,

Doar dacă asta simt și asta îmi doresc.

Pasiune, înflăcărare, gingășie, teamă, dorință, vis, tendință și nu în ultimul rînd dor !

Cuvintele se împletesc cu acțiunile, sentimentele cu amintirile, dezamăgirea cu uitarea, dorul cu timpul, fericirea cu plăcerea, dorința cu nerăbdarea și iubirea cu iubire.

Privire pătrunzătoare, păr ciufulit, buze moi, năsuc rece, mîini fine, atingere delicată și într-un final sărut fierbinte, plin de pasiune.

 Tăiem trecutul  subliniind viitorul, uităm durerea cufundîndu-ne în deplină fericire, vine anotimpul purității, a sentimentelor curate, a năsurilor reci, dar a inimilor înflăcărate.

Fulg, iubire - ce deosebire ? 

Sufletul e asemeni zăpezii, dacă o pătezi e imposibil să revină la curățenia de altă dată. Te rog, ai grijă de sufletul meu.

tired.

Și parcă am tot ce i-ar trebui unui om, dar totuși ceva-mi lipsește, de la oboseala morală care persită în ultimul timp, am ajuns obosită în sensul direct al cuvîntului, mă dor picioarele, capul, ochii, întregu-mi corp . . .Sunt față în față cu mine, un dialog care nu  duce nicăieri, obligată să trăiesc mai departe fără să știu din ce pricină și nici în ce scop.

Nu am nevoie de consolări, nu, nu le vreau, m-aș simți și mai disperată, m-aș simți neputincioasă de parcă nu aș fi în stare de a-mi rezolva propriile probleme, mereu am putut, și acum aș putea, dar simt că încă nu e timpul!

Cînd e rău, mă plîng, cînd e bine, mă plîng, atunci pe care drum să o iau ? Nu, nu e faza în asta că umblu cu cerșitul consolărilor, a milei voastre, pentru  Dumnezeu, de asta fug, mă plîng eu mie, tot eu mă iau în mîini, singură, fără măcar ca cineva să observe că am fost în depresie.

nu vreau să ființez pe lumea asta, dar nici să o părăsesc. ce ridicol!

Problema e singurătatea, am persoane care țin la mine, dar m-am săturat să le am aproape cu sufletul, le vreau aici, lîngă mine, să le simt.

Am nevoie de un condiment nou în viața mea! Acum pur și simplu e o linie neagră, una lată,  iubesc să dau vina pe vîrstă, e perioada întrebărilor fără răspuns.

 Cît de stupidă e ființa omenească.

Acolo unde nu există unde

Merg pe drum, privesc la oameni și mi-e milă de ei. Toți merg pe același drum, dar în direcții diferite. La fel e și în viață, viața e ca un drum, aș spune eu unu nu prea lung, dar plin de obstacole. Alții o iau pe poteci, realizînd mai apoi că s-au rătăcit, alții înconjoară, dar oricum ajung la destinație. Care-i destinația? Moartea!

Fiecare din noi are gînduri diferite, aceeași viață, dar totuși una a lui. Trăim într-o lume, în aschimb nu avem aceleași sentimente, sau, cine știe ?! Nu pot să comentez ceea ce nu văd, dar presupun că cum toți suntem diferiți la exterior, la fel și în interior. În fine, teorii cunoscute de toți.

Ziceam la început că mi-e milă de oameni, chiar și de animale, mi-e milă de tot ce are suflet.
Alții mor nereușind să simtă ce e aia viața, alții mor cînd li-e viața mai dulce, dar alții se roagă la moarte. Unii mor de foame, pe cînd alții de la bani pierd omenia. Unii ajut pe cine pot ”rupîndu-se în 10”, pe cînd alții omoară fără pic de milă.
Se zice că omul singur își modelează viața, alții însă pretind că destinul se joacă cu noi, dar copilul acela care nici n-a reușit să simtă viața, cu ce a greșit, tot el e vinovat că nu are dreptul la viață? Și într-un final, unde e dreptatea ? Cine suntem noi? De unde venim și unde ne îndreptăm ?

Toată viața luptăm, vrem să încercăm de toate, să ajungem cît mai sus și cît mai departe, și întru-un sfîrșit tot murim, pentru că spre ea ne îndreptăm întreaga viață.
Ne naștem neajutorați și murim la fel. Suntem neputioncioși în fața morții.

Și de nimic nu vei avea parte, 

doar să te duci acolo unde nu există unde.

2 hearts, 1 soul, 1 beat.

E prima oară cînd mă simt atît de bine lîngă cineva, mă simt importantă, mă simt dragă sufletului, e prima oară cînd mă simt a LUI , și-mi placee !

Și știi, 

Te am în mine,

Simt miros de tine,

Mă pierd în gîndul despre noi,

Chiar suntem fericiți amîndoi .

În ochii mei, relația asta nu mai avea nici-un viitor, căpătasem prea multe puteri, încredere în mine mai mult ca niciodată, chiar reușisem să-mi îndrept gîndul de fiecare zi către alticineva, pentru mine ăsta era un progres destul de mare, eram practic gata pentru o altă viața, una nouă, fără tine. Iartă-mă că zic astea toate acum, dar vreau să știi, am nevoie să le spun pe toate. Mă rugam să dispari ca să pot fi iarăsi fericită, și cine știa atunci că nimic nu se termină, că abea totul începe, cine știa că anume tu vei fi acela care mă va face din nou fericită ? Nici nu presupuneam.
De la început pentru mine era o glumă, sentimentele puse sub lacăt.
Dar întîmplările au luat un alt curs, nu știam că se va ajunge unde suntem acum, dar sunt a naibii de fericită !

Acum iubește-mă !

De restul mă ocup eu,

În toate ne va ajuta Dumnezeu.

Atunci fugeam de tine ca să-mi găsesc liniștea,

Astăzi liniștea mea e în ființa ta.

Mă lupt cu aşteptarea,mă doboară şi mor,

Sunt între vis şi realitate dar îmi revin uşor,

Privesc pe geam, picură domol

Și mă învăluie un singur dor,

Privesc spre cer,te văd în față,

Te vreau alături mai mult ca niciodată.

Fii lîngă mine și în același timp fii cu mine. Știu că-ți pasă de Noi !

♥

If your heart was a prison, I would like to be sentenced for life.

I'm ( not ) okay.

și din nou starea de conștiență și durere absolută. buzele încearcă să rostească un cuvînt cu logică, un cuvînt la locul său, să nu descurajeze, dar totuși să arate că ceva nu-i bine. și? nimic.

E ora 2:47, iarăși noapte petrecută pe net, demult nu am avut așa nopți, dar îs cu ghinion, pentru că mereu aceste nopți vin învăluite de melancolie și gînduri absurde.

negru. negru. negru.

o liniște prelungă și profundă. mi-e greu să și respir, pleoapele-s atît de grele, dar nu, că nu mi-e somn, ar fi totul mult prea ușor dacă aș putea adormi.

număr secundele. tic - tac, tic - tac.

negru, negru, negru.

deobicei aceste stări mă înfășură cînd nu-s sigură de ceva, acum nu-s sigură de sentimentele tale, da oare sunt ? de ce încerc să vorbesc pentru tine ? dacă n-ai zis, înseamnă că nu-s, sau de unde naiba să știu eu ? știu că gîndesc și scriu aiurea.

mi-e greu să gîndesc, să vorbesc, să simt. mi-e frică să-mi redeschid inima. dacă se repetă ?

I hate this fuckin' feeling !

aberații. încerc să adorm, mîine promit să mă trezesc cu capul limpede. iar acum, OUT .

Un ciclu absurd.

Putem fi atîtea lucruri în același timp! Pe deasupra, lumea greșește făcînd mereu clasificări. Nu existăm prin ceea ce avem, ci prin ceea ce simțim.

Există multe feluri de lipsuri. Ar trebui să ne îngrijoreze lipsa nu de bunuri materiale, ci de sensibilitate în fața vieții. Sunt multe universuri de descoperit.

Eu cred că totul e aici înăuntru, dar simțim nevoia să căutăm în afară pentru a ne justifica existența, iar cînd o considerăm justificată nimic nu mai are sens și repetăm același ciclu, pînă cînd moartea se îndură de noi.

Moartea este singurul adevăr. Am venit pe lume fără nici o noimă, n-am fost consultați și nici întrebați dacă vrem să venim. Ființăm cu unicul scop de a pleca pe lumea cealaltă.

O călătorie pierdută . . .

Ne întemeiem familii, mîncăm, ne educăm, ne rugăm la imagini care nu ne spun nimic: nu pot da sfat pentru că nu au trăit. Vrem să credem în ceva, să ne agătăm de orice pentru a înșela certitudinea acestui ciclu absurd. . . 

Ne inventăm călătorii, muzicieni, balerini, opere, ne îmbrăcăm cu haine prefăcîndu-ne că înțelegem acest teatru, ne interpretăm bine rolul, stăruindu-ne să aparținem acestor cercuri unde nimeni nu gîndește, pentru că a gîndi poate fi primejdios . . .

Y e s,  e v e r y o n e   h a s   t o   d i e .  .  .

dezgheață-mă.

E frig măăă, e frig, brrr...

Diminețile îs reci, serile, în general, zilele. nu știu de ce îmi pare că la mine e mai frig ca la toți.
mi s-a reproșat că am piele de broască, cică e foarte rece.
îmi vine răceala parcă și din interior.

niciodată nu mi-a plăcut toamna, primăvara, anotimpurile astea de trecere.

acum parcă mă regăsesc în toamnă. stările-mi sunt la fel ca zilele de toamnă. suflet rece, dispoziție posomorîtă, mai apoi apare cîte-o rază, mă mai încălzește. prin raza asta se poate înțelege : un zîmbet de copil, un compliment, o privire, o atingere, gîndul la tine, vocea ta, modul tău de-a mă topi . . .

e toamnă. e școală. e frig. da-mi place.

îmi place pentru că după toamnă vine iarnă, primavară, apoi iar vară.
îmi place atmosfera asta de toamnă, nu știu de cînd și cum de, dar începe să-mi placă tot mai tare. ploile astea care parcă mai curăță sufletul, mult-prea numeroasele gînduri. poate fi și dimpotrivă, să-mi mănînce toată energia.

mă îmbrac, gîndesc, simt și văd parcă în stil de toamnă. dacă te gîndești cum, nu mă întreba, pentru că nu pot explica. tomnatic. și gata.

Pentru EI ♥

”Văd eu,știu,simt că eu aș vrea mai tare să fiu lîngă tine .
Mi-e frică de rău.
Acum îmi ești mai dragă ca oricînd și acu mi-e frică mai mult ca oricînd.
Vreau să fie bine,chiar ţin la tine, ţin şi nu mai vreau să ajungem în aşa situaţii, nu mai vreau să ne certăm, nu mai vreau să ne supărăm.
All I wanted was you,acum și mai tare.

Dă ti pup,nu pînje.
Vin la bădica,dă pupe badea.

I just want to be with u! My guardian angel,miss u madly.”

                                            Pentru EU !


ai,ai,ai,nu cum poți să nu-l adori ? <3

Și da,cînd vine vorba de el ,sunt mereu egoistă !

Citește-n ochii mei ce simt,apropie-te,ia-mă de mînă,sărută-mă și lasă-mă să adorm în brațele tale.Mîngăie-mă pe față,fă-mă să-ți simt răsuflarea la ureche,sărută-mă pe ochi,astfel trezindu-mă.

Stau aici,dar tot ce vreau e să fiu acolo,lîngă tine,în brațele tale mă pierd la infinit. <3

                                                                                                                   Pentru TU !

                                                                                                                               

                                   

save us.

și eram obișnuită să mi se risipească speranțele și eu de fiecare dată să mă învinovățesc pentru că ar fi trebuit să pun punctul de la bun început.și cine îmi poate promite că de data asta nu va fi la fel?nimeni.chiar nu știu ce mă face să cred că totul va fi exact la fel și că povestea asta parcă nu are sfîrșit.parcă m-aș afla întru-un film,gen: romance,drama,horror.mi-e frică.mi-e frică să nu dau greș.nu vreau să se repete.și mi-e frică că la tine defapt e o atragere puternică care va trece peste puțin timp.acum mă înțelegi de ce nu-mi mai fac speranțe?trăiesc pur și simplu cu ziua de azi,mi-e prea frică să fac planuri privitoare la noi pentru mîine.e un nou început,care mai mult sau mai puțin îmi dă fiori.vreau să fie totul altfel.vreau să fim fericiți.m-am săturat de butonul care deja e ros,care a fost de prea multe ori apăsat,așa din nimic,sau poate din plictiseală,butonul ”exit”.hai să încercăm ceva nou,butonul ”save us” ne dă mai multe șanse.sunt sătulă să tac,pune-mi vorbe în gură.sunt sătulă să-mi fie frică,pune-mi speranațe în inimă.

Fii lîngă mine.

Nu mă judeca,nu mă învinovăți. Am dreptul să fiu așa,chiar dacă nu vreau,chiar dacă totul e involuntar de multe ori,dar am dreptul !

Nu-ți place ? Prea rece,prea indiferentă,prea rea ? Obișnuiește-te,e pe un timp,cred eu.

Tot ce-ți cer eu e să fii lîngă mine.
Mîngîie-mă,dezmeardă-mă,alintă-mă cu săruturi,îmbrățisări,fă-mă fericită,Iubește-mă.


Știu,chiar știu că uneori e greu cu mine,uneori sunt prea sensibilă,alteori prea nepăsătoare,ai răbdare,dacă o să fii lîngă mine în tot acest timp vei primi tot ce-i mai bun din mine.Am un caracter complicat,dar și darul de a te face cel mai fericit,e nevoie de răbdare,e nevoie de iubire,iar dacă nu poți iubi,învață-te măcar să nu mă rănești.Fii lîngă mine.

Tot ce am și tot ce nu-mi ajunge.

Doi ochi de copil îmi aparțin,

În care vei descoperi greutăți și suspin.

Am un prea nevinovat zîmbet,

Care a ascuns de prea dese ori un plînset.

Un suflet în care pe toți îi primesc

Chiar dacă dese ori îmi greșesc.

O inimă plină de răni usturătoare,

Dar la care timpul totuși i-a găsit vindecare.

Am o speranță pierdută de mii și mii de ori,

Care tot revine provocîndu-mi fiori.

Tot eu sunt cea care are o dorință nebună,

Vreau să fiu cu adevărat fericită neștiind de nici-o ”furtună”.

Cum vrei.

Da, nimeni nu e perfect, inclusiv eu.
Poți să mă judeci, deși nu ai nici-un drept. Poți să mă urăști sau să mă accepți așa cum sînt...
sau să nu mă accepți.
Poți să încerci să mă schimbi și să înțelegi că nu vei reuși, pentru că da, sunt încăpățînată și nu e genul meu să învăț din greșelile altora, uneori chiar nici din ale mele.
Poți să mă disprețuiești pentru că știu ce am de făcut și nu fac.

E posibil să te îndepărtezi de mine din simplul fapt că dau dovadă de indiferență și în ultimul timp îmbinarea preferată de cuvinte e : ”Cum vrei.”

Ai putea să mă iubești și să mă ocrotești, deoarece am nevoie de asta, deoarece simt lipsa unei afecțiuni adevărate, care nu se bazează pe interese, necesități și alte fundamente. Simt uneori nevoia unei afecțiuni părintești, a unui umăr care nu doar îmi va spune cît de mult am greșit, dar mă va și ajuta să găsesc Exit-ul din limitele minții mele încuiate. Dacă ai vrea, ai putea să devii pentru mine acest apărător, acest umăr, acest om important, dar în minte răsună aceleași cuvinte, faci "cum vrei".
Poți să mă crezi complicată, de neînțeles, agresivă uneori, crede-mă cum vrei.

Nu neg, am vrut să visez, dar în același timp să nu dorm, să merg mai departe, dar să nu depun nici-un efort, am vrut să fiu înțeleasă, dar m-am îndepărtat de tot,e  greu...știu.

Îți faci ce impresii vrei despre mine, dacă de la început nu-s prea bune, crede-mă că dacă mă
cunoști mai îndeaproape se schimbă.


Pot fi invidiată sau apreciată, respinsă sau căutată, faceți ce vreți. Am obosit să dau așa o mare importanță la tot ce zic cei din jur despre mine, realizez că nu e cazul, lumea e rea, prea rea ca să se poată bucura alături de tine sau să te susțină, atunci de ce naiba trebuie să îmi pese atât de mult de părerea lor? Nimeni nu te va ajuta să te ridici, doar te vor critica încercîd să-ți arate cît de nepunticios ești.

Scuipă-i în față, întoarce-le spatele și mergi mai departe, unde ai pornit, nu da înapoi pentru că nu toți te plac și nu toți sunt alături de tine, asta nu va fi niciodată, iar dacă mereu vei ”ascuți” urechile la ce zic ceilalți din urmă, nu vei face nici jumate din drum, apoi te plîngi, te plîngi de ce? Că ești prea sensibil, că îți pasă mai mult de părerea altora decît de propriile interese?


Încrederea în sine se scurge prin mine pe zi ce trece tot mai mult, știu că sunt mai bună ca mulți, dar și că sunt alții mai buni ca mine, fac greșeli, e omenește, dar voi lupta să ajung acolo unde îmi doresc, nu crezi? Cum vrei! O să prind la tupeu, mă joc prea mult cu sensibilitatea asta de doi bani, iar unii s-au învățat a profita.

Trezește-mă la viață.

...și mă simt tulbure.De ce mă simt tulbure cînd oficial s-au limpezit toate apele? Și știu că ar trebui să fiu fericită,și parcă sunt,dar totuși ceva lipsește.

 S-a ridicat un vis dărîmîndu-l pe altul...

Și mi-e frică,da,mie mi-e frică,nu crezi ? Nici eu,dar mi-e frică de sentimente,mi-e frică că am uitat să iubesc.Cum,eu ? Cea care trăia prin iubire acum a uitat ? Nu cred,nu vreau să cred.Și frică mi-e că voi da cu piciorul la visul așteptat de un timp lung și chinuitor.

Chiar dacă am reușit să dobor singurătatea,mă simt pustie.

Am făcut o pauză mare,aproape o lună,de aproape o lună mi-am abandonat blogul,dar nu pot scrie,de atîtea ori am încercat,nu-mi pot aduna gîndurile înșirîndu-le pe foaie,sunt atît de haotice că nu le pot ține frîu.

Timpul rezolvă,dar tot el și distruge.Nu pot să nu privesc spre trecut,chiar dacă conștientizez că asta-mi îngroapă viitorul.
Dați-mi o palmă !

Muști cu sălbăticie și plăcere din mine.

Taci.
Tac.
Și cine va vorbi pentru noi ?
Cine va limpezi apele ? 


La moment chiar sunt într-un fel mulțumită pentru că iar meditez asupra acestei situații,căci mă abat de la o altă situație,de la o situație recentă,o situație dureroasă care m-a făcut încă mai ciudată și mai confuză .
Sunt ca un vapor pierdut în larg și mi-e frică că nu mai ajung la mal,îl caut cu o așa o disperare încît uit că mă aflu chiar pe el.


Sufletul îmi urlă cerînd milă,căci e chinuit de prea mult timp.Sunt prea neajutorată,prea obscură,nu-l pot ajuta.Rațiunea pune sare pe rană ducîndu-mă și mai mult în eroare.Sunt într-o continuă luptă.
Rup din mine stările în care nu ştiu ce vreau, ce simt, ce tre' să fac. Nu văd.

Eu vreau ceva ce nu vreau. Sună a schizofrenie?!

Mîna dreaptă scrie că vrea, cea stîngă şterge totu' cu înverşunare. Cum să-ţi prinzi ideile în frîu şi să le faci să meargă drept?...şi mai nou, ce înseamnă drept?

Am  fluturi  molii în stomac.

Dacă stau să mă gîndesc mai bine...din totdeauna am fost aşa, o balanţă în continuă legănare care pîn' o să se echilibreze n-o să mai aibă ce cîntări.

Sîngele fiebinte-mi curge prin vene. E otrăvit,are gustul dezamăgirii . . .  și tu,tu muști cu sălbăticie și plăcere din mine,nu te-ai gîndit că te-ai putea intoxica ? Ai putea simți și tu durerea,sau poate-o simți deja ?!

Și ce pot să fac ? ”Zîmbesc„ ; sper și mă lupt.

(nu) mă lăsa .

Lasă-mă . . .

așa cum sînt,în lumea mea,

cum strig şi urlu că mii rău,

cum plîng sau rîd că bine-mi e.

Lasă-mă  . . .

nu-mi mai veni cu scuze-n care nu mai cred,

nu mi te băga prin  vene

otrăvindu-mi sîngele 

care gustul parcă ți-a uitat.

dacă ți-aș spune că nu-mi mai ești drag,

chiar ai crede ?

ai crede după toate ce-au urmat ?

atîta știu,iubește-mă !

și atuncea,

anume atuncea te-oi plăcea așa.

Somewhere . . .

I want to go away, somewhere where I can be free of all the memories,somewhere far away from here and leave everything behind,somewhere far away from the eyes of others.

I'm just tired of everything .

Urmărită de trecut.

Îmi este mai uşor să-ţi citesc privirea decît să-ţi ascult cuvintele.Da, uite am ajuns şi la o aşa situaţie cînd tu nu îmi mai provoci suferinţă ci doar dor,amintiri vagi,dar nu şterse.Eu nu mă simt prea bine doar din motivul că simt că nu ai fost al meu niciodată şi că pozele mint.

Tac.Uite aşa mă provoc să fiu puternică,dar privesc la tot ce faci şi ce se întîmplă şi te vreau mai mult departe de tot şi vreau să plec,sincer.

Am cîştigat liniştind furtuna din mine, dar sunt clipe în care mă provoc singură pe mine înnecîndu-mă tot în ea.

Pe un timp scurt mi-am îndreptat atenția spre altcineva,am simțit iarăși fluturi în stomac,defapt credeam că te-am șters cu totul din inimă și memorie.Iarăși am plîns,am fost disperată și nu știu de ce iar de tine îmi reamintesc,defapt știu,presupun că niciodată n-o să mă lași să te uit,din simplul motiv că ești obișnuit să te iubesc doar pe tine sau poate că simți și tu ceva acolo-n inimă.

Și realizez că nu mai simt ce simțeam odată,sau am ascuns prea bine sentimentele încît nici eu nu mai pot da de ele,sau poate au disparut.După atîtea dezamăgiri din partea ta,după atîtea nopți nedormite,atîtea lacrimi fierbinți pe obrajii disperați,atîtea jigniri și durere ar fi prea de tot ca să mai sper la ceva.

Și nu contează ce-a fost. Nimic nu va mai fi la fel

Mă înec în tristețea mea,apoi reînvii.

Și sunt așa momente cînd sunt sătulă de tot,cînd sunt obosită,sunt chinuită moral.Și nu că aș trăi o viață plictisitoare,am zi de zi ceva nou în viață,pe cineva nou,dar nu e ceea de ce am nevoie,nu e ceea ce vreau,la ce visez. 
Poate despre ce vorbesc acum e defapt o traumă din trecut care va rămîne încă pe mult timp ,deși am reușit să mai capăt una de curînd.
Eu mereu spun că durerea se acoperă cu fericire, cu lucruri mici și drăguțe, cu momente speciale.Dar astăzi sunt dispusă să scriu despre durerea mea, nu știu cît de mult îmi aparține,dar o simt uneori chiar și atunci cînd zîmbesc.

Privindu-mă,foarte puțini pot zice că ceva mă pișcă de suflet,că ceva totuși e în neregulă,la cît de veselă și împlinită par.Nu e totul atît de frumos precum pare,dar o să fie. Și cel mai important e că nimeni n-o să reușească să-mi vadă adevărata durere,mereu voi zîmbi,mereu voi zîmbi încît nu veți deosebi cînd îs cu adevărat fericită și cînd e doar un zîmbet doar pentru bună impresie,defapt deacu îmi reușește.

 
Mi s-au mai risipit niște speranțe,niște vise,niște iluzii la urma urmei,s-au risipit și iar au frînt,au rănit din simplul motiv că am depus prea mult suflet,mi-am dorit prea mult ceea ce defapt nici nu urma sa se întîmple.
Nu știu de ce scriu toate astea acum,e ora 5 dimineața dar eu nu mă satur de scris,vreau să scriu cît mai mult,dar nu mai știu ce.Am vorbit prea mult despre durerea și dezamăgirile mele,dar asta e ceea ce mă înconjoară la moment.
Am avut de curînd momente cînd m-am simțit fericită și liberă,dar atît de puține au fost și atît de mult mi-au plăcut.De ce mi-au fost luate atît de repede ? Oare nu le-am meritat,după atîta timp nu le-am meritat ? Nu,cred că totuși e altceva la mijloc. 

Și vreau să plîng.Vreau să plec cît mai departe.Vreau să uit.

Fii sigur,dacă ești fericit,nu e pe mult timp.

Și parcă totul mergea bine,mă simțeam împăcată sufletește,totul mergea spre mai bine.
Și mă așteptam de la oricine,numai nu de la ea,mă așteptam la orice,numai nu la asta,numai nu în așa mod,nu acum. Și nu înțeleg cum s-a ajuns aici,și nu înțeleg cum a îndrăznit,nu înteleg ce-i zboară prin cap,nu înțeleg de ce procedează așa,pun fericirea altora în fața fericirii mele și lor le convine . Una din cele mai dragi personae m-a rănit în cel mai dureros mod. Eram sigură că asta nu se va întîmpla niciodată,eram . . .

Încă o lovitură,niște lacrimi în plus,regrete,remușcări,dezamăgiri. Nimic nu e așa cum ne dorim. Viața ne-o trage la toți .

Privesc în urmă gîndindu-mă la viitor !

Privesc peste umăr și mă întunec văzîndu-mi toate greșelile comise, realizam și atunci că e greșeală și că o comit chiar în acele momente,dar nu mă prea gîndeam la viitor,important era ca în acele momente,în acele perioade să-mi fie bine.

Am mers pe cerc un timp îndelungat,mă simțeam ca într-o temniță ,o temniță iubită și dorită de inimă,dar urîtă de rațiune. Purtam o luptă cu mine care în unele momete-mi făcea visele și speranațele subțiri ca un fir  de păr apoi parcă le rupea la fel de ușor. Dar am reușit să evadez și să-mi umplu pieptul de aer curat,aer liber la care visam.
Am respins atîtea persoane,am rănit atîtea inimi,am spulberat atîtea vise,am frînt atîtea spernațe. Și n-a fost nimic intenționat,n-a fost nimic necugetat,aveam nevoia de atenție,apoi inima-mi reamintea că locul în suflet e pentru altcineva.


Și nu-mi pare rău,nu-mi pare rău de greșelile comise,tot ce mi s-a luat am primit înapoi,tot ce-am luat mi s-a luat la fel de ușor. 

Acum privesc în urmă,analizînd încă o dată,selectînd lecțiile care vor fi imprimate în minte,vor fi însemnate cu roșu,pentru a nu le mai repeta. Acum mă gîndesc mai mult la viitor și încerc să nu mă las dusă de valul care încearcă să mă ia. Acum găsesc bucuria în lucrurule cele mai mici,chiar și în tristețe. Nu știu cum,dar acum totul e un pic altfel,îmi desenez viața în mii de culori,căci m-am plictisit de aceeași nuanță ”alb-negru„ .


Și totul e cu un sens. Și totul se întoarce . . .

Fug de ceea ce vreau să mă ajungă .

 Şi se întîmplă atît de des...Mă plîng că nu am oameni care mă iubesc şi care îmi sunt alături,dar cînd ei îşi arată dragostea eu fug. Pur şi simplu fug,de parcă mi-ar fi frică de ceva şi rămîn fără suflare. Şi am vrut mereu mulţi oameni alături,oameni interesanţi,oameni pe care să-i plac.

Şi cînd îi am lîngă mine,îi am aici gata să mă ajute,să mă iubească,să-mi fie alături,şi eu îi resping. Fără motive,singură nu ştiu care ar putea fi motivele. E ceva prea mult pentru mine. Şi devin mai rece,încep să resping sarutările,îmbrățișările,cuvintele frumoase și nu mă pot înțelege în așa momente.


Poate pentru că mi-e frică de o nouă trădare,mi-e frică să nu depun din nou prea mult suflet  și apoi să se evapore tot și să rămîn iarăși cea cu visele frînte,cu inima rănită. Poate pentru că știu că visele trebuie să rămînă vise (sau nu,pentru că tot-tot ce vreau se îndeplinește).Nu știu de ce fac asta,dar ce știu e că fug de mine,fug de gînduri mele,de sentimente,fug din urma la ceea ce mă ajunge.


Şi frîng inimi. Poate nu inimi,poate doar speranţe. Şi mă frîng pe mine. Şi tot aştept...şi aştept...

Thanks,God.

Azi e ziua însemnată cu roşu în calendaru meu,ziua însemnată din întreg an. Din această zi mi se schimbă întreaga vară pînă la sfîrşit.Nu intru în detalii că nu e mare nevoie,ştii cum se zice,cu cît mai mulţi îţi ştiu bucuria cu atît mai mulţi vor încerca să-ţi pună beţe-n roate.
Ce pot să zic e că aştept,aştept,asteeept. ^.^

Suflet legat de sufletul meu.

I'll miss you sooo much. You'll be in my heart for forever.

Şi nu crede că ai scăpat aşa uşor,lasă adresa că am de gînd să te vizitez :P
Ştii,pui,aş avea multe de spus,dar mă rezum la : Te iubesc ! ceea ce desigur că o ştii,fii maladeaţă şi să nu dea Domnul să mă uiţi ) :*

Promise me.

Promise me that you will never forget my name,my face,my eyes,my kiss,my words,my love for you.
Promise me that you will never forget those days when we were together and we felt very well,that you will never forget my tears,my pain,that you will never forget anything that was.
Promise me that you will regret because you left me go.

Just      promise      me     all     these     things     and     I     let      you     go     out     of       my     life     for     forever.