Muști cu sălbăticie și plăcere din mine.

Taci.
Tac.
Și cine va vorbi pentru noi ?
Cine va limpezi apele ? 


La moment chiar sunt într-un fel mulțumită pentru că iar meditez asupra acestei situații,căci mă abat de la o altă situație,de la o situație recentă,o situație dureroasă care m-a făcut încă mai ciudată și mai confuză .
Sunt ca un vapor pierdut în larg și mi-e frică că nu mai ajung la mal,îl caut cu o așa o disperare încît uit că mă aflu chiar pe el.


Sufletul îmi urlă cerînd milă,căci e chinuit de prea mult timp.Sunt prea neajutorată,prea obscură,nu-l pot ajuta.Rațiunea pune sare pe rană ducîndu-mă și mai mult în eroare.Sunt într-o continuă luptă.
Rup din mine stările în care nu ştiu ce vreau, ce simt, ce tre' să fac. Nu văd.

Eu vreau ceva ce nu vreau. Sună a schizofrenie?!

Mîna dreaptă scrie că vrea, cea stîngă şterge totu' cu înverşunare. Cum să-ţi prinzi ideile în frîu şi să le faci să meargă drept?...şi mai nou, ce înseamnă drept?

Am  fluturi  molii în stomac.

Dacă stau să mă gîndesc mai bine...din totdeauna am fost aşa, o balanţă în continuă legănare care pîn' o să se echilibreze n-o să mai aibă ce cîntări.

Sîngele fiebinte-mi curge prin vene. E otrăvit,are gustul dezamăgirii . . .  și tu,tu muști cu sălbăticie și plăcere din mine,nu te-ai gîndit că te-ai putea intoxica ? Ai putea simți și tu durerea,sau poate-o simți deja ?!

Și ce pot să fac ? ”Zîmbesc„ ; sper și mă lupt.