În acest blog îmi voi expune gîndurile, emoţiile, trăirile şi micul meu talent de a compune poezii. Nu vă promit ceva extraordinar, doar mici bucăţi din viaţa mea, din viața adolescentei cu mintea matură, dar cu suflet de copil.
Coplesitor de trist e-n jur,
Totul pare-a fi obscur,
Fete-ntunecate, monotone,
Totul in jur e plin de clone.
Tu dac-ar fi sa vii, putin,
Sa-mi fericesti al meu destin,
Sa ma retragi din calomnie,
Sa fii al meu pe o vecie...
Ti-as da in schimb a mea suflare,
Al meu chip, indurerare...
Mainile noastre se potrivesc perfect. Doamne, n-am mai vazut niciodata asa maini perfecte!
Fiecare sectiune din pielea mea e dependenta de a ta.
Stii? Niciodata nu am scris despre tine, dar tu meriti cel mai mult! Ai o multime de imperfectiuni, dar oricum esti ideal pentru ca ma iubesti in cel mai frumos mod.
Dulceata buzelor tale e incomparabila, iar tandretea ta e unicala. Stii exact cum sa te comporti cu mine, deseori te consideri vinovat si nechibzuit, dar crede-ma, asa trebuie sa fie, pentru ca asa e sublim.
Zambim zgomotos, jucam teatru in fata altora, ne iubim nebuneste, suntem cei mai mari fricosi, suntem cea mai ciudata si cea mai fericita pereche din univers.
Dac-ar fi sa aleg una dintre cele mai frumoase flori din lume, te-as alege pe tine. Esti cel mai ciudat sort de floare care si-a prins radacini si creste in inima mea.
Esti in stare sa dai ultimul banut ca sa vezi cum imi rasare un zambet molipsitor pe buze. Ai un suflet insuportabil de bun care ma face sa radiez.
Să ştii, mă simt atât de prost când mă întrebi dacă te iubesc şi mă simt şi mai josnic atunci când îmi zici că nu te iubesc, ştiu că o zici în glumă, dar în acele momente dau târcoale toate amintirile, nu cele mai bune, mă simt vinovată că nu îţi mărturisesc zi de zi ceea ce meriţi să auzi, că uneori îs preocupată cu nimicuri şi uit de lucrurile cu adevărat importante, cum ar fi să îţi reamintesc cât de frumoasă eşti sau cât de mult te iubesc.
Ştii ce ador cel mai mult în această lume? Acele seri când e frig, iar tu vii lângă mine şi mă îmbrăţişezi, adormind în braţele tale, iubesc când mă trezesc în timpul nopţii şi te am alături, te sărut pe frunte, adormind cu zâmbetul pe buze, mă simt în siguranţă şi îmi dau seama că cât timp eşti lângă mine, viaţa e cu adevărat frumoasă!
îți sărut inima cu jale,
căci viața te-a pus la o nenumărată încercare,
îți sărut mână cu un profund respect,
știind că ești idealul meu cel mai de preț.
îți sărut obrazul ca o petală la fel de fin,
să știi, mereu sufletul am să ți-l alin,
mi-aș da toată viața în schimbul zâmbetului tău,
pentru mine ești cel dintâiul Dumnezeu.
poate prea rar îți spun acel ”te iubesc”
uneori mângâierile ți le ocolesc,
dar să fii sigură de ceva,
pe an ce trece iubirea pe care ți-o port o voi accentua.
Clădiri înalte, mașini cât mai luxoase, tehnică cât mai performantă, copii dezvoltați prea repede, oameni falși, sentimente uitate, invidie cu duiumul - nu, asta nu-i pentru mine.
Eu m-aș pierde undeva prin evul mediu, pe o perioadă de timp. Acolo unde ai posibilitatea să te plimbi într-o trăsură trasă de 4 cai negri, să ivesc capul acoperit de o pălărie sau cu un păr ridicat sus prin care se pierd niște pene de-o simplitate neobișnuită, să ivesc capul pe ferestruică, să mă bucur de-un aer curat, de-o verdeață infinită în care se ascunde o splendită frumusețe. M-aș ocupa de-o grădină cu flori, aș merge mai des la biserică, aș fi un vizitator permanent al teatrului, aș lectura într-o liniște amorțitoare pe-un câmp cu o iarbă deasă.
Sau eu nu-s normală, sau lumea a luat-o cu totul razna. Nu mă simt bine unde mă aflu, pe ce principii merge lumea.
Cum zicea și Megan Fox: "Trăim într-o societate unde să-ți pierzi telefonul e mai grav decât să-ți pierzi virginitatea. "
Văzut la stiri că un copil de 11 ani a căzut în comă alcoolică, că alta de 13 ani a născut, ce rezultă din asta? Ne ducem naibii toți, dezvoltarea societăţii duce la degradare.
Nu-mi place *naglastea din ziua de azi, îmi vine să le arunc cu sare în ochi celor care au tupeul să se implice în viața și lucrurile mele.
Nu mă atinge, nu-mi atinge ce-i al meu, cum poți să faci asta fără voie?
totul se rezumă la o nuanță alb-negru. aprind o țigară crezând c-o să se contopească teribilul gust amar din gât. trag cu putere, cu poftă. mi-a fost dor. ațintesc privirea într-un punct anume. mă cufund în gânduri. gânduri profunde care mă fac să mai trag, trag cu gust nebun. simt cum trece fumul prin trahee, fiecare mm. încerc să fugăresc privirea de la acel blestemat punct. lăcrimează ochii.
Iaca este o chestie care eu chiar n-o înțeleg. n-o înțeleg pe chioamba care rabdă toate înjurăturile scuipate de ”bărbatso” și de-ar fi doar asta, culmea e că mai dă în ea. nu cum băi retardatule să dai în femeia care ți-a făcut copii și te hrănește, îți spală și te așteaptă acasă?! nu dau vina pe el, da știi de ce? pentru că tu ești proastă că răbzi toate astea, n-ai respect față de tine, ți-a murit demnitatea. pentru că îl iubești? hai lasă-mă de rog io. să văd eu că dă în copiii mei sau ridică mâna la mine, îi dau foc, da oricum scap de el. știu că judec drastic, dar pentru mine nu se acceptă asta și nu găsesc nici-o scuză ca să lași să dea în tine.
și culmea e că sunt fetișoare tinere, nu mai vorbesc de măritat sau copii, fete care înghit toată umilința asta. ține minte, dacă a dat în tine, nu e singura dată!
vine cu un buchet de laleli ori trandașiri, spune două cuvinte chioare și tu te înmoi ca prosta și îl ierți? iartă, data viitoare poate ajungi prin spital.
și nu draga mea, nu te bate pentru că te iubește, te bate pentru că ești ca un obiect pentru el, o proprietate, și nu-l doare nici în fes de ce simți,
și mi-e milă de voi, nu vi-e milă vouă de voi înșivă, da mie mi-e milă, mi-e milă pentru că nu sunteți informate, sau naiba știe ce vă împiedică să vorbiți! dacă te atinge cu altceva decât o floare, bagă-l în pușcărie.
sau la urma urmei, te rog eu, ia-ți lucrurile și fugi, fugi unde te duc ochii, nu îți bate joc de tine!
De câte ori mi s-a dat întrebarea despre bărbatul ideal, de
atâtea ori nu puteam răspunde, să fie mai înalt ca mine, frumos și iubitor?
Pffff, prea băbesc spus.
Făcuși un test zilele astea și am descoperit ceva nou, mi-am
dat seama de câteva lucruri. N-am vrut niciodată anume un blond cu ochii
albaștri sau un șaten cu ochii căprui, puțin contează chestiile de genu'. Eu
vreau un bărbat excepțional, destul de matur (bărbatul care știe ce vrea de la
viață), nu foarte liniștit (să fie fidel iubirii pentru aventuri și adrenalină,
ca și mine desigur, care-o să mă scoată la 3 din casă și care o să se ofere să
sară cu parașuta alături de mine), mai pe scurt un adult care are cu ”ce”
(putere, mijloace), care vrea mai mult ca ceilalți. Să dețină simțul umorului
în sânge, dar serios când e nevoie. Bărbatul care ar vedea în mine poate ce nu
văd ceilalți, care s-ar hrăni cu privirile mele.
Vreau genul de bărbat pentru care aș fi gata să renunț la multe, dar care nu mi-ar cere-o niciodată.
Să mă lase să fiu eu, să mă lase să plâng când simt nevoia, să țip și să dansez
tot când simt nevoia, fără a mă privi ciudat.
Genul de bărbat cu care m-aș simți în siguranță chiar și atunci când anunță
sfârșitul lumii, care știe să găsească un echilibru între timpul petrecut cu
mine și cel cu prietenii. Trebuie să spună tot ce vrea el să spună, adică să
fie sincer. Şi dacă tot ce vrea să spună este măcar 50% din ce vreau să aud,
atunci este perfect!
Ce observ eu tot mai des, e lipsa originalității. Toți se străduie din răsputeri să pară cei care de fapt nu-s. Par atât de banali când îi privești de la o parte. Dau din coate ca să fie pe placul tuturor. Și mint și zâmbesc fals. Și îi văd cum stau ca moliile, se lingușesc pe lângă cei pe care aseară îi făceau în toate felurile și îi considerau cică ”dușmani de clasă”.
Pretind că le plac unele chestii de care n-au habar de fapt. Fac lucruri care nu le suportă ca să pară ”clasnîie” în fața ”drujilor”. Și folosesc un vocabular mizerabil pentru a părea de gașcă, sau și mai bine, bagă țigara în bot și-i dă cu alcoolul, nu că vor, da că așa fac drujii. Și în așa mod se confundă rău de tot, nu se mai dezmeticesc cine-s ei de fapt. Pentru că-s căscați. Niciodată nu vei fi pe placul tuturor, acceptă asta!
A uitat lumea ce înseamnă de fapt frumosul. A uitat de teatru, balet, muzeu, cinema. A uitat acel sentiment când stai în parc hrănind porumbeii cu bucățele de pâine. Când stai pe malul unui lac cu picioarele ușor lăsate-n apă în timp ce te mângâie soarele. A uitat a face un bine, să ajute un bătrân, cel mai simplu posibil, să ofere locul în transportul public. Mocnesc în mine și îmi vine să-i sar în cap celui care stă pe scaun, cu căștile ”băgate” în urechi, cu muzica care răsună toată rutiera și îi ia mințile și stă lângă el o bătrânică vai de capul ei sărmana și se incomodează să ceară locul, dar derbedeul de pe scaun de incomodare n-a auzit. Și nu poți să-i faci nimic. Avem democrație în țară.
N-am apucat vremurile când era ”altfel” și n-am prea simțit trecerea asta, dar nu-mi place unde mă aflu, nu-mi place atmosfera și mă sufocă oamenii din jur. Vreau oamenii de atunci, pentru că îi cred mai originali. Toți acum se cred mari de la o vârstă când de fapt de regulă se joacă încă. Și te privesc straniu și strâmbă nasul când le spui că vreai să te faci de cap mâncând vată de zahăr, că vrei să alergi pe câmp și să zâmbești zgomotos.
Vreau sănătate acum. Sănătate multă, de
aia bună. Nu știu de ce până acum tot ce ținea de mine mă interesa mai puțin.
Tot ce făceam pentru alții și tot ce credeau alții despre mine era mult mai
important. Am devenit mai egoistă, sau nu, mai realistă, mai matură.
Atât de multe probleme în ultimul timp, și sănătatea, ah sănătatea. Mă simt
slabă, mult prea slăbită. Și cui îi pasă? Surprizăăăă - nimănui, fato! Nici
chiar așa, hai să bag un ”aproape” nimănui.
Am nevoie de persoane adevărate. Am
nevoie. Dar nu vreau să accept. Și e greu.
Mi s-a luat de atâta fățărnicie, îmi stă în gât și simt c-o să scuip. Toți îți
vor binele, dar când ai șansa să fii cât de cât fericit, sigur că nu uită de tine,
sar încearcând să te dezică de ea.
Băi, da nu vi-e silă de voi? Nu v-ați săturat?
Mi-e silă de toate măștile astea
ieftine. Mi-e silă de vorbe false și priviri amenințătoare. Mi-e silă de
oameni, pentru că au renunțat la sentimentele lor adevărate pentru niște măști,
niște banale măști. Și cel mai trist e că lumea începe să-ți iubească masca, neștiindu-ți
sufletul.
Uneori mă las amegită de acele măști. Și doare. Fac prostia și atârn și eu una,
și mă urăsc pentru asta.
Stau prost și cu starea sufletească. Mă simt vinovată. Mă simt vinovată pentru
că vreau fericire.
Mi-e frică să mă îndrăgostesc.
Par nesuferită. Ignor cum pot, pentru că cred că așa e mai bine. Of, pe cine
mint? Pentru că mi-e frică. Vreau să țip. Să mă zbat și să evadez. Sunt
cuprinsă de temeri.
Stiu ca ma
iubesti. Esti dependent de mine, iar fiecare parte a corpului tau imi simte
lipsa. Da, stiu, dar nu inseamna ca asta iti da dreptul sa stai si sa privesti
ca un fraier cum ma pierzi definitiv, nu
astepta nimic din partea mea, am luptat prea mult odata. Esti un neghiob egoist
si mandru care asteapta sa-i cada din pod, defapt eu sa cad din pod, fara ca sa faci nimic, si te iubesc bre, te iubesc, nu stiu de ce si pentru ce, da te iubesc.
N-o sa ascund asta. Si nici n-o sa ascund ca dupa despartire am facut tot
posibilul sa gasesc pe cineva ca sa alung durerea, da mi-am dat o palma si mi-am revenit. Nu
e genul meu sa umblu disperata dupa baieti. Alegere am, doar ca cheful
lipseste. Sunt eu asa un gen de persoana, lupta pentru ceva, iar cand primeste,
se satura si lasa.
Ma iubesti in felul tau si nu vreau sa te judec pentru asta, la urma urmei
cine-s naiba eu s-o fac?
Iubirea mea stiu ca e ascunsa acolo, in intuneric si intre spini. Dar asa, asa mai
pe la suprafata simt indiferenta, nu mai stiu daca te vreau inapoi. Pentru ca
mi s-a luat deja de toata chestia asta care se-ntampla intre noi. Sa fie oare o
iubire imposibila? Ori sa fie oare in general iubire? Naiba stie, ca eu la
sigur nu.
Hai citeste si casca gura, pentru ca am zis asa de deschis ca te iubesc dupa ce
am hotarat sa ne despartim? Da stii care-i chestia? Nu regret ca s-a sfarsit.
Lovește-mi tâmpla c-o palmă de fericire, izbește-mă de-un zid de plăcere, rupe-mi tristețea de pe mine, smulge-mi pesimismul care mă roade la oase, zguduie-mi lumea posomorâtă, țipă la mine cu vorbe frumoase. Debarasează-mă de această nepăsare, de acest sentiment ipocrit.
Violează-mi intimitatea, acum îți permit, n-o să arunc cu pumni și vorbe grele spre tine, căci la moment intimitatea mea nu e decât un pustiu, în care persistă vânturi puternice și singurătate.
Fii cel care mă rupe de-acolo aducându-mă aici și înfigându-mă în adânca beatitudine.
Sparge frageda tăcere și șterge praful de pe sufletul meu. Aruncă tot ce-i putred și unge-l cu glazură de fericire.
Înțeapă-mi chipul cu ”firicele” de soare, apoi stropește-mă cu picături de ploaie.
Împrospăteză-mi pofta de-a visa, aruncă-mă-n dorința de-a simți din nou.
Bate-ți joc de tot ce-mi face rău, apoi când mă vezi cu chipul luminat, strânge-mă-n brațe cum n-ai mai făcut-o niciodată, pupă-mă de-a mărunțelul știind că sufletul și trupul proaspăt îți aparține.
Nu ştiu cum să încep, de la ce să încep. De la faptul că n-am vrut să se
termine aşa? O ştii.
Promite-mi că o să ai grijă de tine, că o să fii fericit,chiar dacă nu cu mine . . . Iar eu la rândul meu o să încerc să fiu maladeaţă cum am fost până acum, optimista care vede doar partea bună, o să pretind că aşa e mai bine pentru ambii.
Azi e 19, dar promit că de azi înainte o să petrec ziua asta ca orice zi obişnuită a lunii, n-o să mă mai chinui cu amintiri care mă scurg de lacrimi.
N-o să mai tresar de fiecare dată când aud telefonul sau skype-ul.
N-o să adorm imaginându-mi că eşti lângă mine şi n-o să mă trezesc tot cu tine în gând.
N-o să aştept acele vineri cu aşa o nerăbdare (când trebuia să ne revedem).
N-o să mai cred niciodată în acele 2 cuvinte care mă înnebuneau de fericire.
N-o să-mi distrugi ziua de 24, cum ai făcut-o şi anul trecut, n-o să-mi petrec ziua de naştere cu umenii încărcaţi de tristeţe şi zâmbete false.
N-o să mai refuz invitaţiile la distracţii, pentru că mă incomoda distracţia fără tine, dar promit că n-o să beau, de fumat nici vorbă, o să fiu cum ai vrut tu mereu.
N-o să mai plâng până la dureri de inimă, cap şi ochi.
N-o să dau dovadă de pic de tristeţe când o să-ţi revăd chipul.
N-o să mai pup raţa şi n-am s-o bat la fund înainte de somn, pentru că după o ceartă între noi, mereu sărmana îşi primea bătaia dar şi mângâierile, pentru că sălbatica mea imaginaţie mă făcea să cred că ea eşti defapt tu.
N-o să mai am acele zile nemâncate şi nopţi nedormite.
N-o să te am pe tine în faţă când o să-l privesc pe altul, n-o să-i resping de toţi, pentru că mereu ţi-am fost fidelă.
N-o să-ţi urmăresc profilurile, n-o să fiu geloasă şi n-o să aştept atenţie, promit.
N-o să recitesc mesajele drăgostoase şi n-o să reprivesc puţinele poze, dar nu promit că le şterg.
N-o să-mi mai reamintesc acele şoapte care mă făceau specială.
N-o să mai stau în casă ducându-ţi dorul pe umeri, o să râd şi o să-mi fac câţi mai mulţi prieteni.
N-o să-mi mai amintesc de nebuniile făcute împreună, n-o să-ţi mai simt buzele moi, pielea fină şi privirea cu care mâ mângâiai.
N-o să te mai aştept sperând, voi trece peste, pentru că toţi cred în mine.
N-o să-mi reamintesc de noi când o să urc pe patine.
N-o să mai fac proasta greşeală să te primesc înapoi şi să-mi răscoleşti din nou toate sentimentele.
N-o să mai regret deciziile luate şi cuvintele nespuse.
repet: să nu mă cauţi în altele, pentru că nu-s acolo, am fost aici, a ta...am fost.
”Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile, nici să-ţi măsori cuvintele.”
Dinah Craik
Pretind că îmi place singurătatea, deși au fost momente când mă simțeam sufocată de ea. Cât de mult nu mi-ar plăcea, știu și recunosc că fără prieteni nu aș putea exista, am impresia uneori că sunt prea sociabilă, dacă nu vorbesc, am nevoia măcar să ascult pe cineva.
Nu-s mulți, chiar foarte puțini, e adevărat că cu cât creștem se răresc prietenii, până putem ajunge chiar la 1, la mine nu e unu, dar e pe-aproape.Ajung la concluzia că cum se scurge fiecare firișor de nisip din clepsidră, la fel de repede se pierd și prietenii în umbră.
Am pierdut prieteni pe care îi credeam foarte apropiați, mă dedicam cu tot sufletulul prieteniei, dar totul s-a spulberat, a fost sufltată de vânt. Nu știu de ce la pierderea unor prietenii nu am suferit și dacă mă întreb de ce, ar fi prostesc, dacă nu, ar fi neclar.
Nu vreau și nici nu încerc să mă justific în fața prieteniilor pierdute, doar mi-e dor, mi-e foarte dor de unele momente, de unele sentimente când eram cu anumite persoane, dar cel mai important e că nu regret,am simțit remușcări în anumite momente, dar le trec cu privirea, pentru că mă consum prea mult la fiecare nereușită.
Prieten nu ți-e acela care te laudă la fiecare prostie, sau acel care te întrerupe din destăinuirea ta sufletească pentru a-ți spune cât de fine a fost episoul din serialul de aseară.
Am învățat un lucru foarte important, există prietenie la distanță, se contopesc sufletele, chiar dacă nu se ating trupurile. Probabil să auzit de la altcineva, nu credeam, dar trec singură prin această încercare de 3 ani și pot să zic că cu fiecare an prietena prosperă.
Din suflet către suflet
Vreau să vă mulțumesc tuturor, celor care au plâns cu mine, care s-au bucurat pentru mine, sau celor care m-au trădat, fiecare a-ți avut un loc și o importanță pentru mine. Nu uit de nimeni atât timp cât am zâmbit alături de voi, pentru că fiecare amintire e tipărită în inimă.
”Prietenia este un fel de muzică: două coarde vibrează la unison, chiar dacă atingi una singură. ”
Micuțul meu a ajuns la un anișor, în această zi cu un an în urmă am zis să-mi fac și eu un blog (nu, mai apoi a devenit o modă) am zis să încerc, nu eram în toane bune și simțeam că am nevoia să mă destăinui.
Și uite că mi-a devenit atât de drag, când simt că mi-e greu, sau când mi-e prea bine ) mă strecor aici unde mi-am creat o lume a mea, una perfectă.
Nu vreau să zic multe, dar am ținut numaidecât să nu uit ziua asta, căci ea la rândul ei a adus o schimbare în viața mea, una plăcută!
Țin să le mulțumesc tuturor celor care mă urmăresc, chiar dacă nu acesta e scopul principal, cât mai mulți vizitatori, dar oricum e plăcut!
Deci, cum se zice, La mulți ani! Defapt mulți ani imaginației mele :))
