1 anișor!

Micuțul meu a ajuns la un anișor, în această zi cu un an în urmă am zis să-mi fac și eu un blog (nu, mai apoi a devenit o modă) am zis să încerc, nu eram în toane bune și simțeam că am nevoia să mă destăinui.

Și uite că mi-a devenit atât de drag, când simt că mi-e greu, sau când mi-e prea bine ) mă strecor aici unde mi-am creat o lume a mea, una perfectă.

Nu vreau să zic multe, dar am ținut numaidecât să nu uit ziua asta, căci ea la rândul ei a adus o schimbare în viața mea, una plăcută!

Țin să le mulțumesc tuturor celor care mă urmăresc, chiar dacă nu acesta e scopul principal, cât mai mulți vizitatori, dar oricum e plăcut!

Deci, cum se zice, La mulți ani! Defapt mulți ani imaginației mele :))

La mai mult și la mai mare! ♥

Sensul vieții

 Defapt viața-i a naibii de frumoasă

Pentru cei care știu s-o trăiască,

Nu, n-am zis că-i ușoară,

Ar fi o atmosferă chiar banală.

Fiți mai simpli, mai lipsiți de griji,

La urma urmei mai optimiști,

Dacă predomină pesimismul în sufletul tău,

Sincer, chiar îmi pare pentru tine rău!

Ai casă, soare, tot ce-i necesar,

Dacă vrei bani, de viața n-ai habar,

Nu zi că n-am dreptatea și îs prea naivă,

Doar m-am săturat de starea depresivă.

Nu sunt cea care te învață cum să trăiești,

Dar cea care-ți arată despre viață cum să gândeaști,

Fără bani și normal că n-am putea exista,

Dar tu ce vrei, ” a exista” sau de viață a te bucura?!

Pentru fericire, suflet împlinit și pace,

Uneori tre să faci și ce îți displace,

Pentru o astfel de ambianță sufletească

Tre să existe cineva în suflet să ți se-adâncească!

Astfel de persoane chiar sunt greu de găsit,

Dar zi-mi tu mine, pentru ce pe lume ai venit?

Luptă, caută ceea ce sufletul cere

Și vei înțelege că viața-i chiar o plăcere!

nebunie ♥

-și dacă-ți zic că plec?
-și dacă-ți zic că nu-ți dau voie?
-deci ai nevoie de mine?
-mai mult ca niciodată!
-să nu dea Domnul să mă minți.
-prostuța mea, aș fi cel mai mizerabil om din lume.
-pentru asta te iubesc!
-pentru ce?
-pentru că știu că n-o să mă minți niciodată!
-dar tu mă iubești?
-încă mai întrebi?
-îmi place să te provoc...
-te iubesc la infinit!
-de ce?
-de ce? pentru că ești doar a mea, pentru că când sunt alături de tine nu mai am nevoie de nimic altceva.
-ești oribil...
-chiar?
-de ce mi-o zici? eu doar știu.
-răutateo, dă pup!
-și dacă nu?
-îl iau cu forța!
-da?
-nu.
-de ce?
-pentru că singură o să mi-l dai.
-uneori mi-e ciudă că mă știi atât de bine.
-vin' la mine și nu te alinta.
-îmi promiți că n-o să-mi faci rău niciodată?
-țin prea mult la tine.
-n-ai răspuns.
-promit!
-iar eu te iubesc!

Rătăcită-n gânduri

Și vin uneori acele stări insuportabile

Ce mă bucură e că deseori nu sunt durabile,

Simt o oarecare dezorientare

Și citesc în toți o banală nepăsare.

Și tot de ce sufletul are nevoie atunci,

Când îl simt cum parcă cade în genunchi

El roagă, caută iubire sinceră, devotată,

Acum când are nevoie, nu amâna pe altă dată.

M-am obișnuit cu o liniște prea liniștită,

Cu o iubire prea mult dorită

Și cu multe speranțe, chiar miliarde,

Care la sfârșit sunt tot eu cea care le arde.

A muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea.

E trist și-mi vine să plâng știind că geniile mor, se nasc alții, dar niciodată nu-i pot înlocui pe ACEI.
Pretindeam că nu am un sciitor preferat, că toți scriu în felul lor și tot eu susțineam că va fi imposibil să-mi găsesc un ideal, nici nu doream, nu vroiam să mă inspir din viața nimănui. Totul până când am dat de OCTAVIAN PALER.
Nu știu ce să zic, nici nu știu de ce scriu acest post, dar simt că trebuie să o fac.
 E bătrânul meu înțelept și dârz, un ideal în viață, îmi pare extrem de rău și voi avea mereu o piatră pe suflet pentru că am dat de el atât de târziu, undeva anul trecut, am început să-i citesc creațiile, nu puteam înceta să citesc, îmi dădeau lacrimile, eram bântuită de diferite gânduri, eram dezamăgită într-un fel pentru că nu înțelesesem până atunci multe lucruri despre viață.
Mulțumesc vieții că l-a adus printre noi să ne lumineze, să ne smulgă valurile de pe gândire și simțire. Suntem bucuroși să te avem pentru totdeauna.
Cât de mult aș vrea, aș da orice ca să-i strâng mâna cu respect sau chiar să i-o sărut ca a unui sfânt.
Sunt tânără, de multe neștiutoare și îmi caut modele, unul dintre puținii care a reușit să mă impresioneze este deja mort. Se află sus printre îngeri, chiar dacă nu credea în viața de apoi.
Așa oameni nu mor niciodată, vor arde ca o flacără veșnic aprinsă în sufletele noastre.

Avem timp

avem timp pentru toate. Să dormim

să alergăm în dreapta și în stânga

să regretăm ce-am greșit și să greșim din nou

să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine

avem timp să citim și să scriem

să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris

avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm

avem timp să ne facem iluzii

și să răscolim prin cenușa lor mai târziu

avem timp pentru ambiții și boli

să învinovățim destinul și amănuntele

avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare

avem timp să ne-alungăm întrebările

să amânăm răspunsurile

avem timp să sfârâmăm un vis și să-l reinventăm

avem timp să ne facem prieteni și să-i pierdem

avem timp să primim lecții și să le uităm dupa aceea

avem timp să primim daruri și să nu le înțelegem

avem timp pentru toate

nu e timp pentru puțină tandrete

când să facem și asta, murim.