Privesc în urmă gîndindu-mă la viitor !

Privesc peste umăr și mă întunec văzîndu-mi toate greșelile comise, realizam și atunci că e greșeală și că o comit chiar în acele momente,dar nu mă prea gîndeam la viitor,important era ca în acele momente,în acele perioade să-mi fie bine.

Am mers pe cerc un timp îndelungat,mă simțeam ca într-o temniță ,o temniță iubită și dorită de inimă,dar urîtă de rațiune. Purtam o luptă cu mine care în unele momete-mi făcea visele și speranațele subțiri ca un fir  de păr apoi parcă le rupea la fel de ușor. Dar am reușit să evadez și să-mi umplu pieptul de aer curat,aer liber la care visam.
Am respins atîtea persoane,am rănit atîtea inimi,am spulberat atîtea vise,am frînt atîtea spernațe. Și n-a fost nimic intenționat,n-a fost nimic necugetat,aveam nevoia de atenție,apoi inima-mi reamintea că locul în suflet e pentru altcineva.


Și nu-mi pare rău,nu-mi pare rău de greșelile comise,tot ce mi s-a luat am primit înapoi,tot ce-am luat mi s-a luat la fel de ușor. 

Acum privesc în urmă,analizînd încă o dată,selectînd lecțiile care vor fi imprimate în minte,vor fi însemnate cu roșu,pentru a nu le mai repeta. Acum mă gîndesc mai mult la viitor și încerc să nu mă las dusă de valul care încearcă să mă ia. Acum găsesc bucuria în lucrurule cele mai mici,chiar și în tristețe. Nu știu cum,dar acum totul e un pic altfel,îmi desenez viața în mii de culori,căci m-am plictisit de aceeași nuanță ”alb-negru„ .


Și totul e cu un sens. Și totul se întoarce . . .