(nu) mă lăsa .

Lasă-mă . . .

așa cum sînt,în lumea mea,

cum strig şi urlu că mii rău,

cum plîng sau rîd că bine-mi e.

Lasă-mă  . . .

nu-mi mai veni cu scuze-n care nu mai cred,

nu mi te băga prin  vene

otrăvindu-mi sîngele 

care gustul parcă ți-a uitat.

dacă ți-aș spune că nu-mi mai ești drag,

chiar ai crede ?

ai crede după toate ce-au urmat ?

atîta știu,iubește-mă !

și atuncea,

anume atuncea te-oi plăcea așa.